Din ambiția fondatorului Claudiu Cristescu, Teatrul de păpuși avea să fie construit de propriii actori

575
Din ambiția fondatorului Claudiu Cristescu, Teatrul de păpuși avea să fie construit de propriii actori - fondteatruldepapusi2copy-1639681799.jpg
Săptămâna aceasta, mai precis marți, 14 decembrie, îndrăgitul teatru constănțean de păpuși, actualmente Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare”, a sărbătorit 65 de ani de la inaugurarea sa, cu o premieră alcătuită din „Peștișorul auriu”, după basmul lui Aleksandr Pușkin, dramatizare de Romulus Alexandrescu, și „Prima lecție” de Ana Ioniță și Gabriel Teodorescu, în regia regretatului Claudiu Cristescu, cel care crease și decorul. Scenografia piesei a fost semnată de Lucia Trotonghi Cristescu.

Și cine putea mai bine să împărtășească amintiri dragi despre începuturi decât secretarul literar Anaid Tavitian, o adevărată bibliografie vie, care și-a petrecut jumătate din existență în mijlocul lumii teatrale de la malul mării, între anii 1978 și 2003.

La aproape doi ani și jumătate, mama sa avea să o ducă la primul spectacol al teatrului de păpuși, în sediul inițial, situat în Teatrul de Stat Constanța, actuala sală studio, spațiul fiind amenajat, la propriu, de actorii păpușari, pornind de la un proiect realizat de cel care a fondat teatrul, și anume regizorul și animatorul de teatru Claudiu Cristescu și de soția sa, scenografa Lucica Trotonghi Cristescu. Și astfel se scria prima filă a unei legături ce a străbătut decenii...



- Fondarea teatrului dvs. de suflet are o poveste foarte frumoasă. Cum ați descoperit-o?


- Eu am avut marele noroc de a le fi aproape celor care au făcut parte din trupa de aur a teatrului și câtorva membri fondatori ai teatrului. Este vorba de Georgeta Nicolau, Traian Popescu, Iustin Defta, Aneta Forna Hristu și sunt dintre acei care, cu mâinile lor, au construit acel spațiu unde au avut loc primele spectacole ale Teatrului de păpuși, între anii 1956-1958, an în care a avut parte de o casă nouă, pe care o are și până în ziua de astăzi, și anume sala „Elpis”.

Într-adevăr, fondarea teatrului se leagă de două nume importante ale istoriei teatrului constănțean. Regizorul Claudiu Cristescu apare menționat în dicționarele de teatru ca regizor al Teatrului de păpuși al Armatei care funcționa în București în anii ’50, deci înainte de a veni în Constanța. Unde a ajuns în vara anului 1956, director al teatrului în acea vreme fiind domnul Jean Ionescu, o persoană foarte calmă. Spre deosebire de Claudiu Cristescu, care era un om cu un temperament năvalnic, dar un creator cu o energie fabuloasă și o imaginație asemenea. În momentul în care a venit, a cerut audiență și a spus că el va face la Constanța un teatru care va deveni, peste ani, faimos, celebru. Domnul Jean Ionescu l-a privit foarte calm și i-a spus „Bine, dacă poți să faci lucrul ăsta, să-l faci!”.

Și, după ce terminau repetițiile, actorii păpușari construiau acel spațiu din foaierul de la etaj al Teatrului de Stat Constanța, actuala sală Studio.

- Împărtășiți-ne amintiri dragi din cei 25 de ani cât ați asistat la transformările acestui teatru.

- La ora venirii mele în secretariatul literar - pe 3 octombrie 1978, existau doi oameni de marcă - Romeo Profit și Georgeta Mărtoiu. Eu eram, dacă vreți, copilul lor de suflet și atunci, fiind cea mai mică, mi s-a dat în grijă secretariatul literar al Teatrului de păpuși.

Un alt lucru, care mă leagă cu fire de mătase de Teatrul de păpuși îl constituie prima mea participare la un festival internațional, la câteva luni după venirea mea în teatru. Este vorba despre Festivalul „Ion Creangă”, organizat de Teatrul de păpuși din Bacău. La același festival, după câțiva ani, mi se acordă și primul meu premiu, tot ca secretar literar, pentru opțiune repertorială. Alesesem un text nejucat până atunci în România, o poveste în versuri - „Vrăjitoarele”, a poetului Dimitrie Stelaru, și el legat de viața culturală a Constanței.

La ora înființării Teatrului de păpuși în Constanța, nu existau în România studii superioare de specializare pentru actori păpușari. Și atunci teatrul a organizat un curs de pregătire, care a durat pe tot parcursul verii, cu tineri care au venit și au fost îndrumați de Claudiu Cristescu, de Lucica Trotonghi Cristescu și de Iustin Defta, care era deja actor la Petroșani, dar a vrut să vină la Constanța. După ce s-au terminat aceste cursuri, a avut loc un concurs și atunci dintre cei care au participat o parte din ei au devenit actori ai Teatrului de păpuși Constanța, urmând acele cursuri foarte serioase și aplicate. Și nu numai de mânuire, dar și de istoria teatrului, de literatură română, de psihologia copilului. Ceea ce astăzi ar echivala cu studii la o facultate de specialitate.



XXX

„În 1956, când te-ai născut, fondatorul tău, regretatul regizor Claudiu Cristescu, te-a numit «PESCĂRUȘUL». Așa te-am cunoscut în 1957. Te-ai născut din pasiune și multă dragoste. După câțiva ani, ai primit un nume, la fel de sugestiv și frumos «CĂLUȚUL DE MARE». Cu ocazia aniversării tale, te felicit din inimă că, după 65 de ani, ai rămas același tânăr entuziast creator talentat, dornic să te ridici pe înaltele trepte ale performanțelor artistice. Ție, Căluțule de Mare, și tuturor acelora care «înoată» cu tine, vă doresc din suflet s-aveți Binecuvântare Divină, sănătate, putere de muncă, realizări cât mai frumoase și vise împlinite ca-n toate basmele cu final fericit. Mereu cu drag și urări de bine, Aneta F. Christu”.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.258 secunde