Spectacolul „Memoria apei”, la Festivalul de Teatru de la Ploieşti

222

Articole de la același autor

Duminică, 6 decembrie, de la ora 17.00, puteți viziona piesa „Memoria apei”, în regia lui Vladimir Anton. Unde, cum? Online, în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu” Ploiești. Spectacolul „Memoria apei” de Shelagh Stephenson este o tragicomedie în care trei surori se întâlnesc, după mulți ani în care nu s-au văzut, cu ocazia tristă a înmormântării mamei lor. Cu această ocazie, ele rememorează întâmplări din copilărie, reînviind rivalități și certuri vechi, ceea ce dă naștere unor scene de un umor savuros.

Potrivit reprezentanţilor Teatrului de Stat Constanţa, fiecare dintre surori se află în câte o relație și fiecare relație este într-un moment de criză. Conflictele sunt alimentate de alcool și marijuana, astfel ieșind la iveală frustrări și adevăruri pe jumătate conștientizate sau blocate cu bună știință. Din nevoia de răspunsuri și din problemele nerezolvate apare și fantoma mamei, ea arătându-se aceleia dintre surori care are mai multă nevoie de ea. Regia și traducerea textului sunt semnate de Vladimir Anton, iar scenografia este realizată de Maria Miu. Distribuția este alcătuită din Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.4444 secunde