Editura ASTRALIS anunță apariția Revistei trimestriale de
cultură Astralis nr. 1 (25) / ianuarie – martie 2025 (în
format tipărit), sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Director-fondator, redactor-șef –
Camelia Pantazi Tudor, Editor-coordonator – Marian Nencescu.
Prezentare acestui număr va avea loc în cadrul SALONULUI LITERAR ASTRALIS
din data de 2 aprilie 2025 – la Centrul
Cultural Mihai Eminescu din București.
În primul număr din anul 2025, al cărui editorial – Eminescologia și „răscolirile” ei
periodice – este semnat de Marian Nencescu, au publicat scriitori și jurnaliști din București și din multe județe ale țării, de
peste Prut, din diaspora. Aceștia sunt (în ordinea
publicării în cadrul rubricilor): Marian Nencescu, Ana Dobre, Mihaela I. Rădulescu, Maria Mânzală,
Mihaela Roșu Bînă, Constantin Lupeanu, Rodica Bretin, Marina Costa, Issabela
Cotelin, Ecaterina Chifu, Mihaela-Mariana
Cazimirovici, George Dimitriu, Elena Lupșan, Bianca
Timșa Stoicescu, Ilinca-Maria Sturza, Gabriela
Stanciu Păsărin, Crina Decusară Bocșan, Doru
Vișteanu, Evelyne Maria Croitoru, Daniela Gumann, Ada Nemescu, Daniela Gherasă,
Boris Marian Mehr, Roxana Procopiescu, Costică Dogaru, Iuliana Dinu, Mariana
David, Ion Bunescu, Florea Marin, Mihaela-Mariana Cazimirovici, Nicu
Doftoreanu, Cornelia Șuhan, Daniela Albu, Magda Băcescu, Ștefan
R. Apostol, Camelia Pantazi Tudor, Lucian Gruia, Catia Maxim, Geo
Călugăru, Nicu Doftoreanu, Eugenia Duță, Nicolae Rusu
(Moldova), Constantin
Dragomir (Moldova), Dumitru Băluță (Moldova), Diana Sava Daranuța (Modova),
Alexandru-Grigore Pisoschi, Veronica Pavel Lerner (Canada), Cleopatra
Luca (Canada)
Laura Schussmann (Germania), Elena Armenescu, Mihai
Costin, Dan
Străuți.
Veți putea citi eseuri, având ca temă operele scriitorilor: Mihai Eminescu, Emil Brumaru, Grigore Vieru, Nicolae Breban. Vă veți
delecta lecturând proză scurtă, poezie, teatru poetic, iar prin cronici și
comentarii literare, veți fi incitați să citiți volumele: În ordine
alfabetică, de Constantin Lupeanu, Iacov, de Cornel Victor-Drăghici,
Magia aventurii Astralis, de Camelia Pantazi Tudor, Arte sub lupă.
Cronici, portrete, mărturii, de
Ștefan R. Apostol, Leo și Bunissima, de Cleopatra Luca, Lumini
abisale, de Florian Laurențiu
Stoica, Detectorul de durere, de Dan C. David, Cercul lui Euclențiu,
de Issabela Cotelin, Transmigrație, de Pablo Maurette, Muzeul
inocenţei, de Ohran Pamuk.
Dorim să vă reamintim, prin publicarea unor creații, de scriitorii Ion C.
Ștefan și Mihail Grămescu – plecați dintre noi.
Totodată, vă recomandăm trei
interviuri foarte atractive: Marian Nencescu în dialog cu Ecaterina Cîmpean, director-fondator Radio
ProDiaspora; Camelia Pantazi Tudor în dialog cu jurnalista și scriitoarea Catia
Maxim;
Elena Armenescu în dialog cu exploratoarea
contemporană Uca Marinescu.
Spre
finalul revistei, vă invităm să vizitați Muzeul de Artă Cluj Napoca și să
vizionați filmul Maria Callas.
În
ultima rubrică, vă propunem să vă amintiți sau să vă informați despre câteva
evenimente culturale deosebite: Prima
ediție din anul 2025 a Salonului Literar Astralis, 22 ianuarie 2025; Salonul
Național „Mihai Eminescu”; „Oameni de artă și cultură din Transilvania”, un nou proiect marca UZPR;
realizarea Calendarului cultural unicat, 365 de români de succes; Expoziția temporară de goblenuri „Vestitorii
primăverii, simfonia culorilor” de la Centrul Cultural „Reduta”, Brașov.