Din multinațională, în Forbes

Tânărul care pune degetul pe rană: "Mulți dintre pensionarii din Constanța sunt sălbatici"

3397
50

Articole de la același autor

Victor Maxim, un tânăr antreprenor, din Constanța, a renunțat, în urmă cu nouă ani, la jobul pe care îl avea într-o multinațională și

și-a îndreptat atenția asupra unor proiecte inovatoare în domeniul tehnologiei și proiectelor dedicate dezvoltării societății constănțene, ajungând și în atenția celor de la Forbes, fiind nominalizat, în 2013, la categoria "30 sub 30".

Tânărul și-a făcut propria firmă de publicitate indoor, a realizat prima revistă 3D din România, iar în anul 2010, când apărea pe piață tableta iPad, acesta s-a gândit la o aplicație prin care tableta să ia locul clasicelor meniuri din restaurante, ceea ce s-a și întâmplat, cu iPad Menu. În prezent, aplicația este implementată și funcțională în câteva restaurante din țară, dar și în Germania. În paralel, tânărul și-a dedicat o parte din timp voluntariatului, dezvoltând o serie de proiecte sociale și culturale, printre care se numără și Biblioteca Colorată, singura bibliotecă publică din țară situată într-un centru comercial.

"În vară, am văzut că Editura Litera a deschis o bibliotecă în aer liber, în București. Atunci, i-am sunat pe cei de acolo și le-am spus că ar fi foarte interesant să facem același lucru și la Constanța. O prietenă m-a ajutat cu rafturile, care erau, de fapt, niște euro-paleți. Am primit, după câteva zile, mai multe cutii de cărți noi, iar acest lucru a prins foarte bine. Apoi, am semnat un protocol cu Primăria, am făcut rost de rafturi profesionale de cărți și așa a luat ființă Biblioteca Colorată", a povestit Victor Maxim.

Un spațiu public destinat ONG-urilor

Primul HUB din orașul de la malul mării s-a realizat cu cafeaua în mână și fără sponsori, în același centru comercial, mărturisește Victor. Acesta spune că oamenii, în special ONG-urile, vor putea organiza aici diferite acțiuni și evenimente, HUB-urile fiind spații multifuncționale destinate tocmai dezvoltării personale și de grup. În plus, pentru a înscrie Constanța în Cartea Recordurilor, în oraș se va realiza, până în 2017, pe un zid, cel mai mare graffiti din lume, în lungime de 2.230 de metri.

"Dorim să înscriem pentru prima dată Constanța în Cartea Recordurilor cu ceva și astfel ne-am gândit la graffiti. Zidul "The Wall", din Constanța, are o lungime de 2.230 de metri și va fi realizat până în 2017 de o serie de artiști, atât din România, cât și din străinătate. El va deveni cel mai lung graffiti din lume. Între timp, anul trecut s-a realizat, în Portul Constanța, cel mai mare graffiti din România. Am realizat primul kilometru de piste de biciclete din orașul Constanța și sperăm să muncească în continuare și autoritățile. Prima parcare publică de biciclete, care se află lângă Sala Sporturilor, a fost făcută de noi", menționează Victor Maxim.

Cât despre evenimentele culturale din oraș, Victor Maxim mărturisește că oamenii sunt cei care au o problemă, deoarece vârstnicilor le este greu să se adapteze schimbării, nefiind cei mai mari consumatori de cultură. Acesta a povestit o întâmplare care i-a lăsat un gust amar și care s-a petrecut, vara trecută, în cadrul unei biblioteci în aer liber.

"În Constanța, oamenii spun că nu există cultură și evenimente, însă e o mare minciună și o mare ipocrizie. Am avut, în vară, seria de biblioteci în cluburile de pensionari din oraș și am ajuns să cunosc oamenii destul de bine. Unii dintre ei sunt sălbatici și îmi asum ceea ce spun, pentru că acesta este adevărul. Am adus cărțile în parcul de la Tomis 2 și voiau să ni le dea la o parte, deoarece nu aveau ei loc să joace table și cărți. Când e vorba de incluziune și raportul dintre generații, ruptura vine din partea bătrânilor, nu din partea tinerilor. Lor le este greu să se adapteze, ei nu citesc și nu consumă cultură, în condițiile în care ar avea tot timpul din lume să facă acest lucru", explică Victor Maxim. 

Comentează știrea

50 comentarii. Pagina 3 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 5 
EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Răspuns la: Pensionarii din Constanta
Adăugat de : naekst, 2 martie 2015
nici nu au cum fi alfel decit salbatici si analfabeti daca au urmasi precum ecuard si Dorel

Răspuns la: Homo Boshorogus Tomitanus
Adăugat de : baciu, 2 martie 2015
Cultura pensionarului inseamna jocul de table din fata blocului si crasma din zona fostului BTT, acolo unde se reunesc regulat si danseaza tot atat...
EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Răspuns la: cultura pensionarilor
Adăugat de : tudor, 2 martie 2015
am deja o varsta mai apropiata de pensie decat de tinerete dar nu pot sa nu fiu de acord cu tanarul asta; are dreptate, pensionarii din Constanta...
50 comentarii. Pagina 3 din 5. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 5 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2609 secunde