Teatrul "Căluțul de Mare" revine din vacanță cu surprize pentru micii spectatori
240
Articole de la același autor
Premieră la Liceul "Virgil Madgearu". Primul program de gastronomie sustenabilă din România
22 August 2024
Eveniment de marcă la Alianța Franceză Constanța. Vernisajul expoziției aparținând unei eleve de 13 ani
17 Iulie 2024
A treia ediție a Festivalului Filmului Kazah, în acest weekend, în Piațeta Cazino din Mamaia
22 August 2024
Transformările digitale în educație, promovate la Tulcea de o echipă a Universității ”Ovidius”
15 Iulie 2024
La jumătatea lunii iulie, echipa Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” intra într-o binemeritată vacanță, după un final de stagiune foarte încărcat de evenimente.
Pe lângă titlurile deja consacrate oferite micilor spectatori, dar și tinerilor, mai mult ca oricând, scena a găzduit producțiile proprii ale unităților de învățământ care au încheiat anul școlar 2023-2024. „A fost chiar o mare bucurie pentru noi. Pe lângă faptul că-i găzduim ca spectatori la evenimentele noastre, de data aceasta le-am creat mediul special pentru ca ei să devină artiști, iar părinții, rudele, prietenii să le fie spectatori”, a declarat Lică Gherghilescu, directorul artistic al teatrului, într-o emisiune la Antena 3 Constanța, parte a Trustului de presă „Cuget Liber”.
Pe lângă titlurile deja consacrate oferite micilor spectatori, dar și tinerilor, mai mult ca oricând, scena a găzduit producțiile proprii ale unităților de învățământ care au încheiat anul școlar 2023-2024. „A fost chiar o mare bucurie pentru noi. Pe lângă faptul că-i găzduim ca spectatori la evenimentele noastre, de data aceasta le-am creat mediul special pentru ca ei să devină artiști, iar părinții, rudele, prietenii să le fie spectatori”, a declarat Lică Gherghilescu, directorul artistic al teatrului, într-o emisiune la Antena 3 Constanța, parte a Trustului de presă „Cuget Liber”.
Mai sunt doar câteva zile până la deschiderea stagiunii 2024-2025, din luna septembrie, așa încât Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” pregătește multe surprize.
„De pe 5 septembrie ne întoarcem la teatru, primul spectacol din repertoriul instituției urmând să fie prezentat publicului pe data de 8 septembrie. În săptămâna următoare, 9-15 septembrie, vom mai programa câteva repetiții, pentru a putea prezenta premiera cu «Micul Prinț». Apoi, în săptămâna 16-22 septembrie, vom relua repetițiile pentru a oferi premiera spectacolului pentru tineret «Vicleniile lui Scapin» de Molliere. Acestea ar fi premierele despre care se știa că lucrăm. După cum deja se știe, alternăm producțiile pentru micii spectatori, în raport de 70%, cu cele pentru tineret, cam un spectacol pe stagiune. Am început demersurile pentru producția dedicată sărbătorilor de Crăciun. Titlul nu l-am stabilit încă, dar va fi ceva de genul «O ce veste minunată» sau «Steaua sus răsare». Mai exact, va fi un spectacol despre nașterea lui Iisus”, a declarat cu același prilej consacratul actor și director.
În paralel cu repetițiile la acest eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, conducerea teatrului își dorește să mai vină cu ceva inedit, pentru tineret, un spectacol de muzică și poezie.
„O ce veste minunată”, de la guvern!
„O ce veste minunată”, de la guvern!
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, guvernul a decis, în ședința de miercuri, 28 august, alocarea sumei de 308.442.366,24 de lei pentru 73 de teatre, opere și filarmonici din 48 de localități, care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe. Printre instituțiile de cultură ce vor fi sprijinite de executiv sunt și două din Constanța.
Conform sumelor aprobate, Teatrul de Stat Constanța va primi 11.683.551,50 lei, iar Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Constanța 3.287.126,63 lei.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 15 Iulie 2024
Sâmbătă, 13 Iulie 2024
Sâmbătă, 06 Iulie 2024
Vineri, 28 Iunie 2024
Sâmbătă, 08 Iunie 2024
Marţi, 28 Mai 2024
Joi, 23 Mai 2024
Miercuri, 22 Mai 2024
Astăzi, pe scena Teatrului ”Căluțul de Mare”, concert Mike Godoroja, acompaniat de 20 de instrumente
Miercuri, 22 Mai 2024
Vineri, 17 Mai 2024