Tradiții și obiceiuri de Paște

417
1
Tradiții și obiceiuri de Paște - pastele1-1367735101.jpg
Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinilor, celebrând Învierea Domnului. Din această noapte, salutul obișnuit este înlocuit cu "Hristos a înviat", la care se răspunde "Adevărat a înviat", salut păstrat până la Înălțarea Domnului, o formă de mărturisire a credinței creștine.
Ziua Învierii Domnului, cunoscută și sub numele de Paști, începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte, întrucât se spune că mormântul s-a deschis la miezul nopții și atunci a înviat Hristos.

La Slujba Învierii, românii vin să ia lumina, pe care o duc apoi în casele lor. În această noapte se sfințește pâinea numită paști, fie sub formă de anafură sau anafură amestecată cu vin - în vestul țării. În Bucovina, această pâine, sub formă de prescuri, este adusă la biserică de femei, în Vinerea Marea, când se slujește Sfântul Maslu. În zona Banatului, o aduce o singură familie, în Joia Mare, ca milostenie pentru o rudă decedată în anul care a trecut.
În Moldova, dar și în alte zone ale țării, se pregătește pasca. Ea are formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Iisus au fost rotunde. Pasca este un aliment pe care și evreii îl consumau când sărbătoreau Paștile, precum și mielul.
Lumânarea folosită la slujba de Înviere ar avea și ea puteri deosebite. Ea trebuie păstrată timp de șapte ani și este aprinsă în caz pericol.

În
Bucovina, în noaptea Învierii, se lasă lumânările aprinse în toată casa și curtea, în cinstea luminii aduse de Iisus în lume, prin Învierea Sa.

La întoarcerea de la slujba de Înviere, creștinii pun într-un lighean un ou roșu și o monedă de argint, peste care toarnă apă neîncepută. Apoi, se spală, dându-și cu oul roșu peste obraz și zicând: "Să fiu sănătos și obrazul să-mi fie roșu ca oul, toți să mă dorească și să mă aștepte, așa cum sunt așteptat ouăle roșii de Paști, să fiu iubit ca ouăle în zilele Paștilor". Atunci când se dă cu banul pe față se spune: "Să fiu mândru și curat ca argintul".
La masa pascală, se ciocnesc ouăle vopsite, rostindu-se formula tradițională "Hristos a înviat". Mai întâi, ciocnește capul familiei cu soția, apoi restul familiei. Făcând acest lucru, se crede că membrii familiei se vor vedea și pe lumea cealaltă.
O foarte frumoasă datină se păstrează în Maramureș, zona Lăpușului. Dimineața în prima zi de Paști, copiii (până la vârsta de 9 ani) merg la prieteni și la vecini să le anunțe Învierea Domnului. Gazda dăruiește fiecărui urător un ou roșu. La plecare, copiii mulțumesc pentru dar și urează gospodarilor "Sărbători fericite!". La această sărbătoare, pragul casei trebuie trecut mai întâi de un baiat, pentru că în acea gospodarie să nu fie discordie tot restul anului.
În Banat, la micul dejun din prima zi de Paști, se practică tradiția tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primește o linguriță de paști (vin+pâine sfințite). În meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, ouă albe și mâncăruri tradiționale, după acestea se continuă masa cu friptura de miel.
În Țara Moților, în noaptea de Paști se ia toaca de la biserică, se duce în cimitir și este păzită de feciori. Iar dacă nu au păzit-o bine, și a fost furată, sunt pedepsiți ca a doua zi să dea un ospăț, adică mâncăruri și băuturi din care se înfruptă atât "hoții", cât și "păgubașii". Dacă aceia care au încercat să fure toaca nu au reușit, atunci ei vor fi cei care vor plăti ospățul.


În duminica Paștelui, se crede că:

  • Cine moare în ziua de Paști sau în Săptămâna Luminată va merge direct în Rai deoarece în această perioadă porțile Iadului sunt închise.
  • De Paști cine merge la biserică pune în sân un ou roșu ca să fie totdeauna rumen la față.
  • Se spune că toți cei care ciocnesc ouă roșii unul cu altul se vor vedea pe lumea cealaltă.
  • Cojile ouălor roșii nu se aruncă afară în ziua de Paști pentru că se duce norocul.
  • Fetele mari și flăcăii tineri se uită în apa din fântână când se întorc de la slujbă, ca să fie frumoși tot anul.
  • Cine mânăncă în ziua de Paști caș, va fi tot anul alb la față.
  • În ziua de Paști e bine să se consume întâi carne de pește sau de pasăre, pentru ca oamnii să fie iuți ca peștii și ușori ca păsările în anul ce urmează.
  • De o parte și alta a pragului casei se pune o glie de iarbă verde ca să fie belșug în casă.
  • Usturoiul sfințit în această zi împreună cu smirnă și busuioc este folosit de fete ca să fie plăcute și apărate de farmece. Usturoiul și busuiocul acestea, semănate ca să se înmulțească, sunt bune de leac.
  • Cu lumânarea de la Înviere se înconjoară casa ca să fie protejată. Lumânările de la Înviere se păstrează tot anul și se aprind pe timp de furtună, inundații, fulgere.


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.862 secunde