Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică

382
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mică - sfantamariamica-1662619682.jpg

Articole de la același autor

Ziua de 8 septembrie este o zi importantă pentru cei credincioși. În această zi, creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, iar foarte mulți români își aniversează ziua onomastică.

Foarte important este ca, în această zi de sărbătoare, să nu-i uităm pe cei dragi care nu mai sunt printre noi. În ziua Sfintei Marii, credincioșii merg la biserică pentru a aprinde lumânări pentru a se închina pentru sufletele celor morți.

Creștinii merg la biserică în această zi de sărbătoare cu fructele toamnei. Acestea sunt sfințite de către preot, iar mai apoi împărțite celor sărmani. De asemenea, ele trebuie împărțit din suflet, pentru a nu se simți ca și o obligație morală.

Se spune că, femeile însărcinate care se roagă la Maica Domnului în această zi vor avea o naștere ușoară. Totodată, cele care nu pot avea un prunc și se roagă de Sfânta Maria Mică le vor fi ascultate rugăciunile. Fetele nemăritate se pot ruga și ele în această zi, pentru a-și găsi alesul.

În ziua Sfintei Maria Mică nu se spală rufele, nu se calcă, nu se muncește prin gospodărie sau pe câmp și nu se coase sau tricotează. Totodată, este interzis să prelucrezi lâna în această zi.

În această zi de sărbătoare nu ai voie să te cerți cu nimeni. Dacă cineva îți poartă dușmănie trebuie să te împaci cu persoana respectivă cât mai repede. De Sfânta Maria Mică, fetele nu au voie să își taie părul și să îl arunce la gunoi. Se spune că, dacă dormi la sărbătoare Nașterii Maicii Domnului, vei fi amorțit tot anul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4976 secunde