Tradiții și obiceiuri în Joia Mare

229
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare - happyeasterpostsforfacebookhappy-1522912813.jpg

Articole recomandate

În Joia Mare se prăznuiește spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Împărtășaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani și vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile, creștinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Joia Mare este cunoscută, mai ales în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroșesc ouăle.


Joi este ziua în care gospodinele trebuie să vopseasca ouăle în roșu, urmând ca în Sâmbata Mare să coacă pasca și cozonacul care vor fi duse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfințite.


Tradiții și obiceiuri

În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița. Este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepa. La cele leneșe se spunea că vine Joimărița să vadă ce-au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le va face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari și dădea foc cânepii netoarse. La fel, copiii, unși pe față cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat și să primească ouă pentru încondeiat de Paște.

În Sudul țării, fetele fac câte 12 noduri unei ațe, punându-și la fiecare câte o dorință și dezlegându-le când dorința s-a împlinit. Acesta ață și-o pun sub pernă seară, crezând că-și vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă.

În Vestul țării, o familie care prepară pâinea pentru Paște, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști. Din Joia Mare până în ziua de Paști se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți - acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare.

Joia Mare este cunoscută, mai ales în cultură populară actuală, ca ziua în care se înroșesc ouăle - se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoarec, cu flori de tei, iar luciul li se dădea ștergându-le, după ce au fiert, cu slănină sau cu untură.

Spiritualitatea românească păstrează câteva legende referitoare la înroșirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat, iar ei au răspuns că Hristos va învia atunci când se vor înrosi ouăle din coșul ei, iar ouăle s-au făcut roșii. Se mai spune că, după Înviere, fariseii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena, iar pietrele s-au transformat în ouă roșii.

Sursa: News.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7691 secunde