Tradiții și superstiții de Sfântul Andrei

Pe 30 noiembrie, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, care și-a găsit sfârșitul prin răstignire pe o cruce sub forma literei "X".

În calendarul popular, ajunul Sfântului Andrei are o semnificație aparte, mai mare chiar decât cea a sărbătorii propriu-zise. În popor, exista credința că în noaptea de Sfântul Andrei se dezlănțuiau toate forțele malefice potrivnice țăranului român: strigoii (vii sau morți) și lupii care făceau ravagii printre vitele oamenilor. 

Țăranul român considera că Sfântul Apostol Andrei împreună cu fratele său, Sfântul Apostol Petru, erau stăpânii fiarelor, motiv pentru care, în noaptea de 29 noiembrie, ei coborau pe pământ. De altfel, se credea că lupii sunt câinii Sfântului Petru. Mai mult, în noaptea de 30 noiembrie, Sfântul Andrei le dădea voia sălbăticiunilor să umble pe la răspântii și pe drumuri pentru a mânca vitele celor care nu au ținut sărbătoarea. De aceea, ziua se ține prin nelucrare. Mai mult, cei care nesocoteau această zi se îmbolnăveau de Ignat și nu se mai puteau vindeca decât anul viitor, tot de Sfântul Andrei.

În popor, se mai zice că praznicul Sfântului Andrei este sărbătoarea lupilor, aceasta fiind noaptea în care lupoaica ia pui pe care îi va făta în noaptea de Sfântul Gheorghe. Pentru ca puii să nu fie descoperiți de oameni, se credea că noaptea lupoaicele furau cărbuni din gunoaiele oamenilor. 

În noaptea de Sfântul Andrei, exista credința că ieșeau strigoii printre oameni. Aceștia era fie duhurile celor răposați, fie copii din flori sau bărbați și femei însemnați, care își părăseau culcușurile fără să știe și bântuiau pe afară. 

În lupta împotriva spiritelor malefice, usturoiul avea un rol esențial. Pentru a ține departe strigoii, oamenii consumau usturoi și ungeau porțile, ușile și ferestrele din gospodărie cu această plantă cu gust și miros aparte. 

Un obicei deosebit legat de acest aspect se numește "Păzitul usturoriului". Acesta, așezat lângă tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paște, era "păzit" de fete și băieți care se adunau la o casă unde mâncau, vorbeau și râdeau până în zori. La final, usturoiul era împărțit, dus a doua zi la biserică, pentru a fi sfințit și apoi pus la icoană, fiind bun de leac sau de făcut "de dragoste". 

Printre obiceiurile practicate în ajun se numără și "Bocetul Andreiului", care consta în confecționarea unei păpuși din cârpă, pe care fetele o așezau pe o laviță și o jeleau, fapt care, conform etnografilor, atestă suprapunerea sărbătorii creștine peste Anul Nou dacic. 

Fetele de măritat care doreau să-și afle ursitul, se adunau la casa uneia dintre ele și făceau o turtă cu părți egale de apă neîncepută, sare și făină, măsurate cu o coajă de nucă. Turta era coaptă pe vatră și mâncată, iar noaptea cel care i se arăta în vis ca să-i aducă apă îi era ursitul. 

Sfântului Andrei i se mai spune și "cap de iarnă". Pentru a afla cum va fi anul viitor, se lua o crenguță verde de măr sau de alt pom fructifer și se punea în apă până la Sfântul Vasile, iar dacă aceasta înflorea era semn că anul ce stătea să vină avea să fie roditor. De asemenea, se punea grâu la încolțit, acesta oferind date despre starea de sănătate a celui care îl semăna. 

Conform lui Ion Ghinoiu, obiceiuri și credințe despre Sfântul Andrei sunt atestate la românii de pretutindeni.