Tragedie! Jumătate din elevii de-a VIII-a au promovat teza la mate

436
< 1 min citire
Aflasem că subiectele de la teza cu subiect unic la matematică, ce s-a desfășurat pe data de 16 mai, n-au fost tocmai "la îndemână" sau conform programei școlare, cum tot trâmbițează Ministerul Educației în fiecare comunicat de presă, în sensul că unul dintre subiecte a fost din semestrul I. Acum, însă, având în față tabelul centralizator cu notele finale, prin rotunjire, obținute la matematică în județul Constanța, realizăm că… "e ceva putred în Danemarca!". Spre deosebire de semestrul I, când procentul de promovabilitate, în urma contestațiilor, a fost de 88,49 la clasa a VIII-a, de data aceasta doar 55,55% au promovat. Și aceasta în condițiile în care în mediul rural doar 33,33% au promovat. Inspectorul școlar general adjunct Adriana Oprea le reamintește elevilor nemulțumiți de posibilitatea contestării notelor, iar prof. Constantin Pătrană, inspector de specialitate matematică, și-a amânat opinia pentru astăzi.
Nici la clasa a VII-a procentul nu este… îmbucurător. Dacă în semestrul I a fost 76,66%, de data aceasta este de 65%.
Menționăm că mâine, 29 mai, este ultima zi în care se mai primesc contestațiile ce vizează notele obținute la sesiunea de teze din perioada 6-16 mai 2008.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0406 secunde