Studenți emoționați, părinți mândri și cadre universitare dedicate au fost prezenți la evenimentul care marchează începutul unui nou parcurs academic. Universitatea Maritimă din Constanța a ridicat ancora pentru un nou an universitar, înfruntând valul de provocări. În ciuda scăderii numărului de absolvenți de bacalaureat, UMC și-a păstrat aproape neschimbat numărul de studenți, semn că interesul pentru domeniul maritim rămâne constant.
A început anul universitar 2025-2026 și la Universitatea Maritimă din Constanța, unde mii de studenți au pășit cu emoții și dorința de a descoperi tainele navigației și ingineriei. Pentru ei urmează luni pline de cursuri, proiecte, seminarii, laboratoare și examene. Chiar dacă pe studenți îi așteaptă multe provocări, conducerea Universității Maritime a transmis că anul acesta cere multă muncă din partea tuturor. Cu privire la numărul de studenți înscriși, au precizat că rămâne similar cu cel de anul trecut, în ciuda scăderii absolvenților de bacalaureat.
„Este foarte important ca acest an să înceapă cu speranțe mari, pentru că promite foarte multe, însă va cere și multă implicare și muncă, nu numai din partea cadrelor didactice, dar și a studenților. În prezent, avem aproximativ același număr de studenți ca anul trecut, în contextul scăderii masive a zonei de unde ne provin studenții", a declarat Gabriel Raicu, rectorul Universității Maritime din Constanța.
„Cei care sunt în continuare profesori sau studenți la UMC se uită cu satisfacție și mândrie la realizările lor din toate punctele de vedere. Odată discutăm despre traseul profesional, a doua oară despre statutul pe care îl are un absolvent al Universității Maritime în întreaga lume", a transmis Cornel Panait, fost rector Universitatea Maritimă din Constanța
Mesaje de încurajare au venit nu doar din partea profesorilor, ci și a Ligii Studenților.
Bobocii speră să ajungă bursieri
„Vreau să urez un sincer și călduros bun venit! Cei patru ani de studenție sunt cei mai frumoși ani din viața unui student. În acești ani, vă veți cunoaște pe voi, dar, pe de o parte, veți cunoaște anumite informații din domeniul pe care vreți să îl parcurgeți", a explicat Stelian Bojin, președintele LSUMC.
Bobocii din anul acesta ai Universității Maritime Constanța sunt dornici să descopere ceea ce are de oferit unitatea de învățământ superior și spun că sunt pregătiți de orice provocare.
„E primul an. Nu știu ce așteptări să avem. Am venit să vedem cum va fi și sperăm să fie bine" a transmis un boboc. „În primul rând, noi să fim sănătoși, în al doilea rând, să îl trec și după mai văd", a declarat un student. „Să iau toate examenele, să nu am nicio restanță, să termin anul cu bine chiar bursier aș dori", a mai declarat un alt student. „Cu gânduri bune. Sper să fie bine. Mă bucur că am intrat unde mi-am dorit și sper să fie ok, să îmi placă, sper să fie tare", a declarat o studentă în anul I.
Universitatea Maritimă din Constanța cuprinde două facultăți - Navigație și Transport Naval și Electromecanică Navală - alături de numeroase specializări dedicate domeniului maritim.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.