"Un ghiozdan relaxat". Elevii din Techirghiol au scăpat de kilogramele de cărți din spinare

2426

Articole de la același autor

Penar, caiete, manuale, auxiliare… Ghiozdanele elevilor sunt încărcate zi de zi cu tot ce le trebuie la școală, bieții copii ajungând să care în spate cinci, șase, uneori chiar șapte kilograme. Pe unii dintre ei îi ajută părinții sau bunicii și le duc "pietrele de moară" până în fața școlii, dar alții se "înhamă" și cocoșați, le poartă stoic zi de zi în drumul la și de la școală. 


De ani de zile se plâng părinții că elevii că sunt nevoiți să care ghiozdane nepermis de grele. Propuneri au fost multe, să se renunțe la manualele scrise, auxiliarele să nu mai fie obligatorii, caietele să fie mai subțiri, dar, concret, nu s-a rezolvat nimic. La Liceul Teoretic "Emil Racoviță", s-a găsit soluția: table inteligente, manuale electronice și tablete pentru elevi. Iar copii vin și pleacă cu un ghiozdan care cântărește mai puțin de un kilogram.


Este vorba despre un proiect pilot, "Un ghiozdan relaxat", o inițiativă în premieră în județul Constanța, cu perspectivă de aplicare la nivel național. "Am dorit să găsim o soluție pentru rezolvarea unei probleme care trenează de foarte mulți ani. Deocamdată vorbim despre un proiect pilot, dar ne propunem ca să ajungem, la un moment dat, ca elevii să nu mai poarte acea povară. La Techirghiol, datorită parteneriatului care funcționează între școală și administrația publică locală, s-a găsit o modalitate de a rezolva problema. În primul rând, elevii au acces la internet și în fiecare clasă sunt table inteligente, dar și dulapuri pentru rechizite. Așadar, noi le punem la dispoziție elevilor posibilitatea să nu mai folosească manualul în traseul de acasă către școală și invers și fiecare dintre ei poate să opteze fie să lase manualul la școală și să folosească forma electronică acasă, fie să îl ia acasă, pentru teme, și la cursuri să utilizeze dispozitivul electronic", a anunțat inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai.


În prezent, toate manualele de la clasa întâi până la clasa a VII-a, la toate disciplinele, au și format electronic. Astfel, elevii le pot citi acasă, pe un calculator de birou sau pe laptop. De asemenea, potrivit șefului ISJ Constanța, pentru clasa a VIII-a și clasele liceale, manualele pot fi scanate și încărcate pe un dispozitiv electronic astfel încât pot și utilizate și pe tabla inteligentă și acasă.


Laptopuri și tablete pentru școlari
"Inițiativa ISJ se potrivește ca o mănușă liceului nostru pentru că este un liceu situat într-un orășel frumos, dar care nu este nici atât de mic încât distanța până la școală să nu fie nicio problemă, nici atât de mare încât să existe mijloace de transport în comun sau taxiuri. Copiii chiar au de făcut un drum pe jos, de la câteva străzi cel puțin, și este necesar să rezolvăm problema ghiozdanului greu. Acum, pentru că suntem puși la punct și putem să facem tot ce vrem cu tehnologia modernă pe care o avem la dispoziție, copilul poate, în sfârșit, să aleagă dacă vine sau nu cu manualul la școală", a explicat directorul liceului, prof. Mirela Pisaltu.


Pe lângă faptul că fiecare sală de clasă este dotată cu tablă inteligentă, unde pot fi utilizate atât manualele în format electronic, cât și auxiliarele sau orice alte materiale digitale, autoritatea locală a achiziționat laptopuri pentru toate cadrele didactice. 
"În plus, pentru a putea pune în aplicare acest proiect, venim în completare, pe lângă dotările deja făcute. Astfel, pentru două clase vor fi achiziționate tablete, câte una pentru fiecare elev. Este un proiect pilot, pentru a vedea cum funcționează programul, și apoi probabil că vom putea cumpăra și pentru ceilalți elevi", a precizat și primarul din Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.


De asemenea, elevii care nu au un calculator acasă vor primi laptopurile pe care le-au folosit profesorii înainte de a le fi cumpărate cele noi. "Avem o listă deja cu copiii care nu au acasă deloc și le vom da pe cele puse la păstrare. Chiar dacă nu au internet acasă, ei tot pot folosi manualul digital, pot exersa pe calculator, ceea ce este doar spre binele lor", a adăugat directorul liceului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9147 secunde