Un nou masterat se pregătește la "Ovidius": managementul destinațiilor

235
Un nou masterat se pregătește la

Articole de la același autor

Ieri, la Universitatea "Ovidius" din Constanța, a avut loc conferința referitoare la stadiul implementării proiectului "Network of Competence Centers for the Development of Cruise Tourism in the Black Sea Region", obiectul unui grant finanțat de Comisia Europeană, coordonat de Univer-sitatea din Paderborn, Germania, în cadrul căruia Universitatea "Ovidius" din Constanța este implicată ca partener, alături de alte 15 instituții din Germania, Italia, Slovacia, Bulgaria, Ucraina și Georgia.

Prof. univ. dr. Guido Kaufmann, unul dintre inițiatorii proiectului demarat la finele anului 2013, a prezentat un sumar al demersurilor întreprinse în cele 30 de luni de implementare, subliniind principalele reușite. "Proiectul a contribuit semnificativ la întărirea relațiilor de cooperare între universitățile partenere din bazinul Mării Negre și a pus bazele a două centre de formare a competențelor profesionale în domeniul turismului în general, respectiv al turismului de croazieră în mod particular", a declarat profesorul Kaufmann.

Întrebată cum se va regăsi acest proiect în viitorul studenților constănțeni, prof. univ. dr. Nicoleta Ramona Bundă, coordonator al proiectului, ne-a declarat: "Scopul acestui proiect este de a crea centre pentru dezvoltarea competențelor profesionale în domeniul turismului de croazieră. Acest gen de turism este unul aparte, care înseamnă un circuit de destinații. Fiind un proiect de colaborare internațională, Universitatea «Ovidius» capătă vizibilitate și stu-denții vor avea posibilitatea în perioada de sustenabilitate a proiectului să frecventeze cursurile unui masterat pentru care noi punem bazele acum în managementul destinației, cu dublă diplomare, urmând a fi studiată în limba engleză. Cu predarea de către profesori români și germani. Pentru a respecta pașii acreditării, va mai dura probabil doi sau trei ani", a mai adăugat prof. Bundă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3243 secunde