Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 29
decembrie, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
6/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care prevede
acordarea de tichete pentru educaţie pe suport electronic prin programul
"Şcoala după şcoală", conform AGERPRES.
Senatul a adoptat în 20 decembrie, în calitate de cameră decizională, legea
care prevede că elevii până în clasa a IV-a inclusiv pot opta să primească
tichete pentru educaţie pe suport electronic în vederea achitării cheltuielilor
din programul derulat în sistem public sau privat de tipul "Şcoala după
şcoală".
Potrivit prevederilor legii, unităţile de învăţământ, prin decizia consiliului
de administraţie, îşi pot extinde activităţile cu elevii după sau înaintea
orelor de curs, prin programe "Şcoala după şcoală", dacă dispun de
infrastructura şi de personalul necesare implementării acestor programe. Pentru
elevii până în clasa a IV-a inclusiv, părinţii, reprezentanţii legali sau, după
caz, persoana care a fost desemnată de părinte pentru întreţinerea unui copil,
pe perioada absenţei părinţilor, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004
privind protecţia drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, după caz, pot alege tichete pentru educaţie pe suport
electronic în vederea achitării cheltuielilor din programul "Şcoala după
şcoală".
Statul finanţează, în limita sumelor alocate cu această destinaţie, programul
"Şcoala după şcoală" pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv,
ai căror părinţi sau reprezentanţi legali solicită în scris acest serviciu,
prin tichete pentru educaţie pe suport electronic a căror valoare nominală
lunară se raportează la indicatorul social de referinţă şi este de 0.8 ISR,
exprimat în lei, pentru fiecare copil înscris în program.
Persoanele îndreptăţite optează în scris pentru aceste tichete pe suport
electronic, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar
sau la momentul înscrierii copilului la şcoală pentru noul an şcolar.
Cerinţele privind emiterea, contractarea, utilizarea şi decontarea tichetelor
pentru educaţie pe suport electronic se stabilesc prin ordin al ministrului
Educaţiei emis cu cel puţin 3 luni înainte de începerea anului şcolar
2022-2023.
Şeful statului a promulgat şi legea pentru completarea art. 249 din Legea
educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede includerea în categoria
personalului didactic auxiliar a funcţiilor de auditor, consider juridic,
consilier, expert şi referent din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene şi al
municipiului Bucureşti. Prin derogare, prezenta lege intră în vigoare la data
de 1 ianuarie 2022.