Directorul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", Daniela Vlădescu:

"Vom scăpa de umilința cumplită de a avea cele mai mici salarii din țară!"

914
3

Articole de la același autor

Ieri, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", aveau loc repetițiile pentru premiera "Forța destinului", operă ce va deschide, pe 29 octombrie, cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului. Am încercat să aflăm de la Daniela Vlădescu, directorul teatrului, câteva amănunte legate de acest fenomen cultural de tradiție al Constanței. 


- Pregătiți cea de-a 11-a ediție a festivalului, din cariera dvs. de manager al teatrului constănțean. Ce va aduce nou? 


- Va fi un festival foarte bun, cu titluri foarte multe și, spre deosebire de alte dăți, avem 15 spectacole, fiecare bucurându-se de prezența unor invitați cu totul speciali, soliști, dirijori din străinătate și din România. 
Mă raportez la edițiile organizate de mine, de la cea de-a 31-a încoace, care a fost și cea mai grea, pentru că abia căpătasem sala, în 2004. Apoi, în anul 2010 a fost groaznic, dar tot nu am întrerupt șirul festivalurilor, pentru a-l onora și a arăta publicului că ne ținem promisiunile. 
De data aceasta, este unul dintre festi-valurile cele mai bune de până acum. A crescut și pentru că am obținut de la Ministerul Culturii un buget pe care să îl alocăm cât de cât strict pentru acest festival. 


- Să înțelegem că a fost generos ministerul de data aceasta? 


- Da, am avut o surpriză destul de mare aflând că Guvernul a dat o ordonanță prin care se vor egaliza salariile la nivel de instituții de același profil, în afara salariului acela unic care este în proiect de nu știu câți ani. Și atunci poate că și noi, anul acesta, vom scăpa de umilința cumplită de a avea cele mai mici salarii din țară și cea mai multă muncă. Până nu văd aceste grile nu cred, dar sunt sigură că se va întâmpla. Ceea ce va însemna că vom avea salarii raportate la Opera Națională din București, cu circa 40% mai mari ca până acum. Este una din cele mai constructive măsuri pe care le-a luat acest Guvern. 
De asemenea, ni s-a mai deschis… ușița unei organigrame, raportată la munca noastră și la instituțiile noastre, care sper să se întâmple de anul viitor. Teatrul acesta a suferit prea multe nedreptăți, dar a supraviețuit datorită acestor oameni care și-au dorit să meargă mai departe, să muncească pe rupte. Dar nu a fost drept! Din anul 2004, au trăit o nedreptate totală! Nu am făcut scandaluri, nu am făcut greve, ci doar memorii… 


- Revenim la veștile bune din festival? 


- Da, la premiera "Forța destinului", care deschide festivalul, unde o avem colaboratoare pe doamna Alice Barb, care a mai realizat două spectacole la noi - "My Fair Lady" și "Turandot" - și știe cum să lucreze ca din puțin să scoată foarte mult. Acesta este regizorul ideal care scoate din piatră seacă ceva. I se alătură una dintre cele mai bune scenografe ale României - Maria Miu. Este o operă foarte rar cântată și foarte dificilă, dar pe atât de frumoasă. Și sunt convinsă că ne vom ridica și noi la nivelul creației lui Verdi, așa cum a creat-o el și au gândit-o libretiștii… așa vrem s-o prezentăm fără a interveni și fără a face nebunii pe scenă. Eu consider că trebuie să respectăm valorile universale și să le dăm dreptul de a trăi de-a lungul anilor neschimbate. 


- Și în acest an vor exista abonamente? 


- Am gândit următoarele variante de pachete promoționale: abonamentul pentru 15 spectacole va costa 250 lei, cel de 13 seri va fi 225 lei, de 11 spectacole - 200 lei, nouă spectacole - 175 lei, pachetul de opt spectacole - 150 lei, iar de șapte secole - 125 lei. Individual, la premiere, biletele vor pleca de la 50 lei, iar cele din repertoriul nostru, de la 40 lei.
Vom afișa pe site toate informațiile care vor interesa spectatorii noștri. 


v v v


Vom reveni asupra programului integral al acestui festival într-o ediție viitoare.


Comentează știrea

Constanta
12 octombrie 2016
BANI

Oferta incredibila! Te vei convinge foarte rapid ca tocmai ai gasit ceva exceptional! Foarte multi oameni au vazut ca merita si te asteptam si pe tine sa castigi bani intr-o colaborare care iti ofera sansa speciala de a-ti asigura intr-un mod foarte convenabil viitorul. Cere acum mai multe detalii la adresa mea de email:[email protected]

un spectator
12 octombrie 2016
BRAVO

Opera din Constanta exista si ne onoreaza. Multumim doamnei director Vladescu.

un constantean
12 octombrie 2016
ciudat

Oare ce dobitoc poate fi suparat pe faptul ca mai avem o oaza de teatru bun la Constanta?

Răspuns la: BRAVO
Adăugat de : un spectator, 12 octombrie 2016
Opera din Constanta exista si ne onoreaza. Multumim doamnei director Vladescu.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 08 Octombrie 2016
Stire din Cultură-Educație : Pe scenele teatrelor constănțene
Vineri, 10 Iunie 2016
Stire din Cultură-Educație : Închiderea stagiunii de concerte
Pagina a fost generata in 0.3888 secunde