Ziua profesorului este celebrată în fiecare an la data de
5 octombrie și marchează importanța și rolul jucat de dascăli în întreaga lume,
dar și responsabilitatea pe care o au în educarea generațiilor viitoare. Conform
Contractului colectiv de muncă pentru învățământul preuniversitar, încheiat în
urmă cu doi ani între Ministerul Educației și partenerii sociali, ziua de 5
octombrie în care se celebrează Ziua Mondială a Educației este zi nelucrătoare.
Anul acesta, Ziua Mondială a Educației (5 octombrie) pică la mijlocul săptămânii, într-o zi de miercuri, cu două săptămâni înainte de prima vacanță a acestui an școlar.
În România, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată
separat de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost
introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, potrivit unei decizii luate la
3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi
de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar.
Potrivit contractului colectiv de muncă, în învățământ
aceste zile sunt nelucrătoare:
·
1 și 2 ianuarie;
·
24 ianuarie – Ziua Unirii
Principatelor Române;
·
Vinerea Mare, ultima zi de
vineri înaintea Paștelui;
·
prima, a doua zi și a
treia zi de Paști;
·
1 Mai;
·
1 Iunie;
·
prima și a doua zi de
Rusalii;
·
15 august – Adormirea
Maicii Domnului;
·
5 Octombrie – Ziua
Mondială a Educației;
·
30 Noiembrie – Sfântul
Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României;
·
1 Decembrie;
·
25 și 26 decembrie;
·
două zile lucrătoare,
pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de
cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele
aparținând acestor culte.