Alarmant. "Invazie" de șoferi drogați cu amfetamină, cocaină și canabis, în sudul litoralului

1145
Alarmant.

Articole de la același autor

Mai mulți tineri s-au ales cu dosare penale, după ce au fost depistați că puneau în vânzare stupefiante sau că s-au urcat la volan, după ce le-au consumat. „Capturile” Poliției vin în contextul în care, în perioada 15 – 20 septembrie, la Olimp se desfășoară festivalul de muzică electronică Sunwaves, prilej se pare pentru mulți tineri teribiliști să „uite” de consecințele legale ale deținerii, consumului sau comercializării drogurilor.

Astfel, în noaptea de duminică spre luni, 18 spre 19 septembrie, în jurul orei 3.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe strada Olimp din stațiunea Olimp, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare pozitivă pentru amfetamină și THC-5 (cannabis), acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

În aceeași noapte, în jurul orei 00.05, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Lavrion din stațiunea Saturn, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină și THC-5, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

De menționat și că, duminică, 18 septembrie, în jurul orei 12.15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autoturism pe strada 1 Mai din localitatea Ostrov, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare pozitivă pentru THC-5, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

Totodată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17 spre 18 septembrie, în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Olimp din stațiunea Olimp, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare pozitivă pentru cocaină și metamfetamină, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

Descinderi cu mascați la un hotel din Olimp

Pe de altă parte, și polițiștii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au organizat, în ultimele zile, mai multe acțiuni care au vizat săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în urma cărora mai multe persoane au fost reținute. Potrivit informațiilor noastre, aceștia au descins inclusiv la un hotel din Olimp, unde erau cazate mai multe persoane care participau la festival, despre care exista suspiciunea că puneau în vânzare stupefiante.

De exemplu, din investigațiile efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un bărbat, de 37 de ani, ar fi urmat să se deplaseze de la domiciliul din municipiul București, în județul Constanța, unde ar fi intenționat să vândă droguri de risc și mare risc, în cadrul unui festival de muzică electronică. În cursul zilei de vineri, 15 septembrie, polițiștii de combatere a criminalității organizate l-au depistat, în flagrant delict, în municipiul Constanța, pe bărbatul în cauză, în timp ce ar fi vândut 72,66 de grame de cannabis și 42,85 de grame de psilocine (ciuperci halucinogene). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.739 secunde