Ziarul "CUGET LIBER" a câștigat Trofeul Presei la Târgul Național de carte GAUDEAMUS MAMAIA

1355
Ziarul
Rezultatul a fost stabilit în urma votului liber exprimat de publicul vizitator ce a completat un buletin pentru tombola GAUDEAMUS și a răspuns la întrebarea "De unde ați aflat de Târgul GAUDEAMUS MAMAIA?". Ziarul "Cuget Liber" s-a dovedit a fi cea mai bună sursă de informație, motiv pentru care i s-a decernat Trofeul presei chiar de la prima ediție! În ziarul de mâine vom reveni cu întregul palmares al târgului. Aseară, în Pavilionul expozițional mobil amenajat în fața Vilei nr. 1 din Mamaia, consacratul sediu Radio Constanța, s-a încheiat prima ediție a unui eveniment ce ar putea deveni tradiție și la Constanța: Târgul GAUDEAMUS - Carte de Învățătură. După ce tragerea la sorți a desemnat-o pe Raluca Anton, asistent cercetare la Facultatea de psihologie din Cluj, câștigătoarea marelui premiu al Tombolei GAUDEAMUS și, implicit, posesorul unui notebook marca Lenovo, a avut loc un moment intitulat "Universitaria la Pontul Euxin", urmat de decernarea premiilor Târgului GAUDEAMUS MAMAIA. Cu excepția Târgului internațional, din luna noiembrie, dar prin comparație cu edițiile anterioare din țară, unde publicului i se oferă lansări de carte punctuale sau dezbateri literare cu invitați locali, ediția MAMAIA 2009 a reușit să dovedească faptul că aici, pe malul românesc al Mării Negre, există un nucleu de multiculturalitate specific dobrogean. De asemenea, structura publicului a oferit o surpriză, ponderea deținând-o turiștii, nicidecum constănțenii, în primele patru zile de târg putând fi "contabilizați" circa 5.700 de vizitatori. Organizatorii au ținut să remarce contribuția colegei noastre de la Radio Constanța, Steliana Bajdechi, ale cărei cafenele literare au fost considerate de ținută, reușind să urmărească prezentarea fiecărei minorități sub aspect cultural, al perenității minorității respective și contribuțiilor aduse de-a lungul timpului. "Chiar și pentru noi a fost interesant tot ce s-a spus, constituind o sinteză pe care nu o poți găsi în cărți", ne mărturisea Felicia Mardale, membră în staff-ul organizatoric. Un lucru care a bucurat foarte mult a fost participarea masivă a intelectualității constănțene, lansarea cărții Stelianei Bajdeki "Drumuri sub cenușă; România și Grecia între 1944 – 1949" polarizând atenția multora. Apărută în condiții grafice deosebite la Editura Dobrogea a Trustului de presă Cuget Liber, cartea este "o amplă anchetă jurnalistică, o privire asupra unor vremuri tulburi din istoria Europei de Sud-Est și a Balcanilor", după cum mărturisește chiar autoarea. În luna octombrie, la Biblioteca Județeană "I.N. Roman" va avea loc o nouă lansare a acestei cărți. Iar dacă la deschidere, Vladimir Epstein, directorul executiv al Târgului GAUDEAMUS, declara că a fost un gest de curaj asumat venirea la Mamaia, la final lucrurile par să stea altfel: "Am luat cu greu decizia de a face acest târg de carte în sezon, la mare, și până la urmă, acum, când ne apropiem de bilanț, putem spune că a ieșit, putem continua. Pe de o parte a fost reacția expozanților, a edito-rilor. După cum bine s-a văzut, au venit pregătiți cu ultimele lor noutăți, cu standuri atractive și în număr foarte mare. 51 de expozanți pentru o primă ediție înseamnă foarte mult. Aceasta în con-dițiile în care o primă ediție înseamnă tatonări din partea tuturor. Și cu publicul am avut câteva îndoieli nu că ar avea curiozități să vină să vadă, dar că ar fi dispus să aloce și bani pe perioada concediului. Iată că oamenii, în înțelepciunea lor, au găsit o formulă în care au împăcat și restul distracțiilor și bugetul și au găsit loc și Târgului GAUDEAMUS. Pe lângă asta, aș vrea să remarc faptul că s-a câștigat un pariu interesant cu intelectualii din zonă. Editori, autori de carte au venit și atrași de acest brand al târgului GAUDEAMUS și curioși și solidari cu ceea ce încercăm noi de ani de zile, și anume să nu lăsăm ca oamenii să renunțe la lectură". Întrebat dacă numărul mare de vizitatori, circa 6.000, îl determină să includă și Mamaia ca popas al caravanei GAUDEAMUS de acum înainte, directorul executiv Vladimir Epstein a declarat că evaluările sunt în curs, dar foarte probabil că da. Și așa, ca o mică bârfă, se pare că la capitolul impact cultural, Târgul GAUDEAMUS a întrecut în interes Festivalul de Muzică Ușoară… tot de la Mamaia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6135 secunde