Zile libere de la Guvern pentru studenți. Ce se ascunde în spatele darului "otrăvit"

1187
6
Zile libere de la Guvern pentru studenți. Ce se ascunde în spatele darului

Articole de la același autor

În baza unei hotărâri aprobate, ieri, în ședința de Guvern, studenții vor avea zi liberă vineri, 14 noiembrie, și luni, 17 noiembrie, astfel încât cei care doresc să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidențiale în localitatea de domiciliu să nu fie opriți de cursurile universitare.


"Decizia MEN vine în sprijinul facilitării exercitării dreptului la vot pentru studenți și personalul din universități, care au domiciliul în alt loc decât acela unde își desfășoară activitatea academică. MEN precizează că instituțiile de învățământ superior sunt cele care, în baza autonomiei universitare, hotărăsc zilele când se vor recupera cursurile suspendate", se arată în comunicatul transmis de minister.


În realitate însă, atât studenții, cât și societatea civică, suspectează că în spatele decizie guvernamentale se ascund interese și scopuri mârșave. Mai exact, ei acuză că se încearcă, pe de o parte, dispersarea nucleelor dure de studenți din marile centre universitare în cazul în care atmosfera post-electorală ar degenera duminică seara, după aflarea rezultatelor votului. Pe de altă parte, tinerii văd aceste zile libere ca pe "o mită electorală", acordată de Guvern în speranța că tinerii vor evada în mini-vacanța acordată și vor uita de vot. Reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România au reacționat susținând că zilele libere acordate universităților cu ocazia ale-gerilor au luat prin surprindere studenții, care nu au fost consultați și care, la alegerile parlamentare, s-au rugat de Ministerul Educației să primească o zi liberă, pentru că nu puteau vota decât în localitatea de domiciliu. Majoritatea asociațiilor studențești din țară consideră că aceasta este o metodă mascată de a-i dispersa și a împiedica eventuale proteste, iar unii universitari s-au pronunțat ca fiind "o prostie fără margini" de care vor profita studenții pentru a merge la munte sau să se relaxeze. 


La Constanța, președintele Ligii studenților din UMC, George Albină, a declarat pentru "Cuget Liber" că nu a reușit să se consulte cu toți colegii săi din ligă, dar în opinia sa, personală, aceste zile par mai repede "o mită electorală". "Oricum sunt alegeri prezi-dențiale, și nu parlamentare și am fi putut vota oriunde, pe liste suplimentare. Și la primul scrutin am făcut campanie în rândul colegilor noștri să meargă să voteze. Acum, însă, nu are niciun rost să pierdem două zile de cursuri sau laboratoare, pe care mai apoi să fim obligați să le recuperăm în alte două week-end-uri. Chiar nu are nicio justificare această hotărâre a Guvernului", a mai afirmat liderul UMC.


De cealaltă parte, președintele Ligii studenților din Universitatea "Ovidius", George Alexandru Drăgan, ne-a declarat că abia ce au aflat și colegii lui și nu par să fie deranjați de această decizie. "Abia ajung și ei acasă să voteze", a mai spus studentul Drăgan. Cel mai probabil nu a apucat să "rumege" prea bine decizia Guvernului, altfel ar fi realizat, la fel ca și colegul său umecist, că această mini-vacanță îi va costa prea mult pentru a se putea bucura de ea.


Comentează știrea

Roxie
12 noiembrie 2014
Liga studenti ovidius

Astia sunt vai de capul lor, pe ei nu ii deranjeaza nici macar nu inteleg miza. Alexandru Bajdechi, constantean student anul I la drept la BUCURESTI vrea sa faca plangere penala lui ponta, costoiu si pricopie. Astia de la ovidius se bucura ca prostii ca au liber. Niste dobitoci.

Nestudentul
12 noiembrie 2014
Masa de manevra

Ro si xie drsghe!,esti o dobiboaca= adepta bishnitzar de TroCoceni. Nici nu trebuie sa faci o cercetare...singuri,prin atitudinea lor " asa zisii studenti " recunosc ca sunt manipulati/cumparati....masa de manevra/carne de tun

Cucu
12 noiembrie 2014
Zile libere

De ce de vineri sa fie liberi ? E clar ca au vrut sa-i disperseze pe tineriii care au venit la vot in numar mare si n-au votat Ponta. Astfel , e posobil ca multi sa intre intr-o mica vacanta , sa plece in excursii si sa nu mearga la vot. TINERI ! MERGETI LA VOT IN NUMAR MARE SI VOTATI PENTRU VIITORUL VOSTRU . NU VA LASATI MANIPULATI !

admirator
12 noiembrie 2014
majoritatea

votantilor PSD/Ponta, sunt cu maximum 10 clase. Si batrini. Daca refuzati votul, ii faceti cel mai mare serviciu... Cred ca e timpul sa va revizuiti mentalitatea si comportamentul politic. Daca vreti sa se tina cont de voi si interesele voastre, veniti la vot si votati (mereu) anti/PSD!

felicia
12 noiembrie 2014
Cele mai noi locuri de munca!

Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected].

Bajdechius
13 noiembrie 2014
Pt Roxy

Bey vita cu cabina....i-al pe Bajdechi si bagati-l in c.., esti de la PNL si vrei sa studentii de la Ovidius sa iasa sa va faca voua jocurile? Foarte bine ca pleaca in vacanta..voteaza acasa si sunt neutri in aceasta mizerie electorala...dar vacile repede sa manance rahat....

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Noiembrie 2014
Stire din Politică-Administrație : Victor Ponta vine mâine la Constanța
Pagina a fost generata in 0.3248 secunde