Universitatea "Ovidius"

"Zilele Carierei" au ajuns până în Emiratele Arabe Unite

328
2 min citire
Zilele acestea, la Universitatea "Ovidius", se desfășoară, în premieră, o amplă manifestare dedicată viitorului absolvenților.
Ieri, la o foarte importantă prezentare a celor de la Compania TECHNIP a programului de recrutare pentru joburi din Emiratele Arabe Unite, Gheorghe Raftu, directorul Centrului de Educație și Consiliere Profesională din cadrul Universității "Ovidius", declara pentru "Cuget Liber": "După lungi negocieri, Compania TECHNIP a acceptat să vină la «Ovidius» să prezinte oferta și, mai mult, chiar să recruteze și suntem mândri de aceasta. De altfel, conducerea universității și-a dorit ca acțiunea «Zilele Carierei» să se desfășoare pe mai multe zile, respectiv două săptămâni, un lucru inedit, întrucât universitățile din România organizează astfel de evenimente de-a lungul a două-trei zile. În prima secțiune, se întâlnesc studenții cu anga-jatorii, iar săptămâna viitoare, care coincide cu activitățile dedicate intervalului intitulat «Să știi mai multe, să fii mai bun», a fost gândită ca săptămâna întâlnirilor liceenilor din anii terminali cu studenții, care să participe și la diversele workshop-uri pe care le organizăm. Sloganul ales de noi este «Alege informat!»".
Pe de altă parte, Cristian Rosia, reprezentantul TECHNIP, declara că intenționează să identifice studenți absolvenți cu po-tențial pe diferite discipline de interes, cum ar fi cele pe parte de chimie, construcții, mecanică, structuri civile și electrotehnică.
"Programul pe care noi dorim să-l implementăm este la nivel regional, prin intermediul căruia să aducem absolvenți în teatrele noastre de operațiuni. Centrul nostru este în momentul de față în Abu Dhabi, de a intra pe o platformă de dezvoltare profe-sională, astfel încât în următorii doi ani ei să devină ingineri specializați pe domeniile lor de expertiză. Iar intenția noastră este de a oferi această oportunitate studenților care sunt absolvenți în momentul de față, care sunt studenți de top. Noi suntem în căutarea viitoarelor talente. Programul nostru nu este unul ușor, dar este unul care poate să ofere satisfacții pe foarte multe planuri: atât profesionale, cât și în dezvoltarea lor viitoare".
În cadrul manifestării "Zilele Carierei", astăzi, de la ora 10, este programat workshop-ul "Integrarea absolvenților de studii superioare în activități de asigurări și planuri financiare", avându-l ca moderator pe ec. Lucian Popescu. De la ora 12, studenții Facultății de Educație Fizică și Sport se vor întâlni cu specialiștii practicieni din domeniu, după care e rândul celor de la Teologie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0398 secunde