Cultură-Educație

Ultima știre adaugată : Sâmbătă, 06 Iunie 2026.


05 Decembrie 2024
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează vineri, 6 decembrie, de la ora 14.00, un atelier de tip storytelling, care îl are în prim-plan pe Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de cultură, activitatea este ...
05 Decembrie 2024
Academia Română a acordat, recent, premiul „Timotei Cipariu” pentru lucrarea „Nicolaus Olahus: Opere, vol. I-II”, printre autorii căreia se numără prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Con ...
04 Decembrie 2024
Conform calendarului stabilit de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Constanța, simularea județeană a celor două probe scrise ale Evaluării Naționale pentru cei 6.519 elevi ai claselor a VIII-a va avea loc pe 9 decembrie (Limba şi literatura română) ...
04 Decembrie 2024
Elevii distinși pentru contribuțiile lor remarcabile în domeniul IT, robotică și cercetare vor fi premiați, joi, la Constanța, în cadrul unui eveniment deosebit intitulat „Rotary Premiază Excelența”.Rotary Cetatea Tomis Constanța, în colaborare cu In ...
04 Decembrie 2024
În cursul acestei săptămâni s-a afișat lista finală a proiectelor admise în vederea finanțării în cadrul apelului PNRR/2023 - „Dotarea cu laboratoare de informatică și ateliere de practică a unităților de învățământ din rețeaua învățământului profesi ...
04 Decembrie 2024
În săptămâna 2 decembrie – 8 decembrie 2024, spectatorii sunt așteptați la următoarele evenimente artistice, cultural – educative: •        JOI, 05 decembrie 2024, de la ORA 18.30, Teatrul pentru Copii și Tiner ...
04 Decembrie 2024
În loc să fie lăsată pradă timpului și uitării, școala veche din satul constănțean Tepeș Vodă a fost transformată în muzeu. Nu multe localități se pot mândri cu un astfel de spațiu, în care fiecare încăpere spune o poveste din istoria locului. O pove ...
03 Decembrie 2024
Miercuri, 4 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 6.25, Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, după care, de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântu ...
03 Decembrie 2024
O serie de modificări la metodologia-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație au fost publicate de Ministerul Educației în consultare luni seara, pe 2 decembrie. Cea mai importantă modificare este re ...
03 Decembrie 2024
Marți, 3 decembrie, șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul dr. Mihai Panait, în cadrul unei ceremoniei militare, a oferit directorului Muzeului Național al Marinei Române, comandorul dr. Marius Laurențiu Rohart, Emblema de Merit î ...
03 Decembrie 2024
În timp ce Sala Studio a Teatrului de Stat din Constanța s-a redeschis oficial, la finele săptămânii trecute, în urma unui proces de reabilitare sprijinit de BCR cu suma de 200.000 euro, peste stradă, în șantierul sediului propriu-zis, la fostul Fant ...
02 Decembrie 2024
Ministerul Educației, în colaborare cu Universitatea Națională de Științe și Tehnologie  POLITEHNICA din București, Academia de Studii Economice din București și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, organizează, în perioada 2 - 12 ...
Cuget Liber
02 Decembrie 2024
Ziua de vineri, 29 noiembrie 2024, a fost dedicată sărbătoririi a 106 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, care a întregit România. Ca în fiecare an, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” au angrenat elevii într-o serie d ...
02 Decembrie 2024
Nu de puține ori ne-am întrebat, în plimbările noastre prin zona peninsulară a Constanței, de ce oare nu avem și noi șansa, ca-n alte orașe, de a ne bucura ochiul și sufletul de clădirile istorice care parcă mai spun încă o poveste, în ciuda degradăr ...
Cuget Liber
02 Decembrie 2024
Un monument istoric mai puțin vizibil și despre care puțini constănțeni, dar și turiști știu este „Biserica din sensul giratoriu” situată în imediata vecinătate a Porții 1 a Portului Constanța. Bisericuța paleocreștină veche de aproximativ 1.600 de a ...
01 Decembrie 2024
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este închis pentru vizitare. Birourile s-au mutat în noul sediu, a început împachetarea patrimoniului din depozite și, curând, angajații instituției vor începe să împacheteze expoziția.În această pe ...
01 Decembrie 2024
Sub deviza „Mâinile care ajută sunt cele mai puternice!”, elevii și profesorii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia s-au implicat activ în sprijinul comunității prin derularea campaniei „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”. Prin a ...
01 Decembrie 2024
După obținerea Locului I la faza regională a Târgului de Științe Code Kids 2024, coderii din cadrul clubului „Computer kids” Medgidia au fost câștigătorii Premiului Best Innovation - locul I – faza națională, cu proiectul „Casa smart ecologică”. Prem ...
Cuget Liber
01 Decembrie 2024
Luni, 2 decembrie 2024, orele 17.00, la Centrul Cultural Jean Constantin, Omul Niculina Gheorghiță, va invită la o conferință magică în care vă veți seta intențiile pentru anul 2025. În cadrul conferinței “Recâștigarea puterii interioare prin ma ...
01 Decembrie 2024
Cu ocazia Zilei Naționale a României, duminică, 1 Decembrie, intrarea va fi liberă la tote instituțiile muzeale din subordinea Consiliului Județean Constanța: Muzeul De Artă Constanţa, Muzeul de Artă Populară Constanța, Secțiile din județ ale Muze ...
Pagina a fost generata in 0.0572 secunde