Artiștii își dau întâlnire pe litoral. Tabără de creație, la Mănăstirea Dervent

346
Artiștii își dau întâlnire pe litoral. Tabără de creație, la Mănăstirea Dervent - tabara-1373366923.jpg

Articole de la același autor

Ca în fiecare an, în luna iulie, Mănăstirea Dervent își primește artiștii creatori de frumos, invitați din țară și din străinătate, astfel încât 2013 semnifică cea de-a VIII-a ediție a taberei de creație. "Acest eveniment special, inițiat de către Mănăstirea Dervent, a devenit un reper interesant al artei contemporane bogat în posibilități spirituale și identificări estetice de rezonanță. Dialogurile cu artiștii, purtate sub albastrul cerului de la Dervent sau în tihna răcoroasă a interioarelor, consemnează nu o dată renașterea unor întrebări: arta și credința, religie și arta, comanda socială în contemporaneitate, rolul bisericii în constituirea unor mari valori patrimoniale.




Răspunsurile apar în forme și culori deslușite în intimitatea pietrei sau calmul pânzelor unde autori din mari centre de cultură și civilizație lasă pentru eternitate fragmente de gând și suflet. Mănăstirea își construiește astfel, cu adâncă înțelepciune, un patrimoniu artistic valoros, mărturie peste timp al vremurilor și întrebărilor actuale", a declarat, pentru "Litoral", criticul de artă Alice Dinculescu. 
Ediția 2013 a taberei de la Dervent aduce cu sine o grupare de pictori din România, Grecia, Albania, Rep. Moldova și Egipt, a căror temă de lucru va deveni peisajul locului. Tabăra se va deschide oficial în data de 8 iulie și are o durată de 10 zile. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1856 secunde