Cât de benefică este apa mării pentru organismul uman

264
Cât de benefică este apa mării pentru organismul uman - nisipuldemare600x375-1375006967.jpg

Articole de la același autor

Apa de mare este o apă minerală care conține clor, sodiu, magneziu și sulf - o combinație benefică pentru organismul uman. Apa de mare are efecte antiinflamatorii și intensifică metabolismul glucidelor, proteinelor, lipidelor, calciului, fosforului. 


Apa de mare poate fi băută ca o apă minerală obișnuită, după ce a fost diluată cu apă dulce, până la obținerea unei concentrații maxime de 2g săruri / litru. Pentru aceasta, se adună apă cât mai departe de țărm, de la o adâncime de cel puțin 20 de metri. Se poate folosi pentru gargară (gingivite, stomatite) sau la comprese pentru răni. 


Tratamentul cu apă de mare este practicat în toată lumea - vara, pe litoralul oceanelor și mărilor calde, iar în sezonul rece, în servicii specializate, sub formă de băi calde, dușuri și aerosoli. Pe litoralul românesc, tratamentele cu apă de mare se pot face din luna mai până la sfârșitul lui septembrie, când temperatura apei este în medie de 15-25ºC, iar cea a aerului de 15-20ºC. 


Băile în mare 
Intrarea în apă se face progresiv, după o baie de soare de cel puțin zece minute. În acest fel, veți evita probleme grave, cum ar fi șocul termic sau stopul cardiac. Apoi, în apă, nu se stă, ci se înoată, se fac mișcări continue sau se fac exercițiile de recuperare indicate de medic. 


Tot în apă, se poate executa automasaj pe întregul corp. Când marea este mai agitată, acțiunea mecanică a valurilor este un masaj binefăcător pentru piele și țesuturile subcutanate. 


În prima zi, durata unei băi nu va depăși cinci minute, timpul fiind mărit zilnic cu alte cinci minute. Copiii mici vor sta mult mai puțin; la sfârșitul curei, o baie trebuie să dureze maximum 15 minute, iar pentru copiii mari, până la 20 de minute. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Iulie 2013
Stire din Diverse : Minunile Cotnariului
Pagina a fost generata in 0.3346 secunde