Cazare la camping pe litoral. Condițiile sunt altele, dar și prețurile!

3275
Cazare la camping pe litoral. Condițiile sunt altele, dar și prețurile! - cort-1312823172.jpg
Probabil mulți români se gândesc că pentru o vacanță petrecută la camping nu ar trebui să scoată prea mulți bani din buzunare, ci din contră. Se înșeală amarnic, însă, și asta deoarece proprietarii marilor campinguri de pe litoral au investit destul de mulți bani în ultimii ani, condițiile sunt altele, net superioare, așadar și prețurile sunt, în unele cazuri, chiar și mai mari decât la o pensiune (asta în cazul în care turiștii ar opta pentru o căsuță). De exemplu, la un camping din Saturn, o cameră costă pe zi, în această perioadă, 160 de lei, la care se mai adaugă 10 lei, "supliment" de week-end.

Turiștii care vin la mare cu cortul sau rulota scapă mult mai ieftin. În primul caz, fiecare persoană trebuie să achite zilnic câte 13 lei, plus încă un leu pentru fiecare metru pătrat de teren ocupat. În cazul rulotelor prețurile urcă ușor. Cei care preferă să-și petreacă astfel vacanța trebuie să plătească 13 lei pentru rulotă, plus 14 lei / persoană, plus un leu / mp / zi. În cazul acestui camping, copiii cu vârsta de până la 12 ani au reducere de 20%.

Nu în Saturn sunt însă prețurile cele mai mari. În Năvodari, o căsuță cu două locuri costă 130 de lei / zi iar una cu trei locuri, peste 190 lei / zi, în condițiile în care nici nu au baie proprie. Cele cu astfel de facilitate costă 230 lei / zi - căsuță cu două locuri și 260, cele cu trei locuri. Dacă vreți un apartament cu două camere și baie (patru locuri), tariful ajunge undeva la 400 de lei / zi.

Iată și cât vă ajunge dacă alegeți variantele mai ieftine: 18 lei / persoană / zi / cort, la care se adaugă și 13 lei / zi taxă pentru cort sau, după caz, pavilion, umbrar și 14 lei / zi / cort pentru lumină.

Rezervare din timp!

Multe campinguri sunt pline în această perioadă, mai ales pe sfârșit de săptămână, așa că nu ar fi rău să vă faceți din timp o rezervare. Unii administratori sfătuiesc turiștii să dea un telefon chiar și cu zece zile înainte.

Atenție la ce campinguri alegeți

Majoritatea campingurilor de pe litoral sunt situate la doar câteva minute de plajă, iar în cazul căsuțelor dotări ca frigider, cablu tv, baie proprie (cu apă caldă în permanență), terase pentru relaxare sau loc de parcare asigurat lângă căsuță sunt doar banalități.

Găsim în campingurile cu pretenții chiar și piscină, șezlonguri, spații pentru grătar, special amenajate, și locuri de joacă pentru copii. Nu lipsesc nici recitalurile folk, serile de karaoke și de dans. Ar fi bine să vă interesați însă atent înainte de a face o rezervare sau de a campa. Sunt și locuri în care nu se respectă nici minimele reguli de igienă, așa că atenție mare!

Rămânând însă la campingurile care fac cinste litoralului românesc, (și pe care le găsim și la 1 Mai, Năvodari sau Costinești) demn de mențio-nat este că din peisaj nu lipsesc nici restaurantele cu terasă, accesul la internet wireless sau mesele de biliard și chiar plajele proprii.

De dușuri cu apă caldă nonstop și cuplarea rulotelor la apă curentă și rețea electrică nici nu se mai pune problema. Faceți-vă însă bine socotelile! Și acest… lux costă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 09 August 2011
Stire din Diverse : Compact cântă în Jupiter
Pagina a fost generata in 0.2947 secunde