Ce compromisuri fac constănțenii pentru a-și permite o vacanță exotică

253
Ce compromisuri fac constănțenii pentru a-și permite o vacanță exotică - fondcompromis-1384523727.jpg
Majoritatea constănțenilor rămân fideli zăpezii, pentru perioada de sfâr-șit de an, și merg spre stațiuni din România, Austria, Bulgaria. Astfel înțeleg ei să petreacă sărbătorile de iarnă și vacanța de după Crăciun și Revelion, spun agenții de turism. Totuși, călătoresc din ce în ce mai mult și către destinații exotice. "Caraibe, Mauritius, Kenya, Thailanda, China sunt destinații care până acum erau mai puțin vândute în această zonă, dar încep să fie din ce în ce mai solicitate de către constănțeni", spune Cristian Bărhălescu, managerul ICAR Tours Constanța.

Mentalitatea constănțenilor, a celor cu venituri totuși ușor peste medie, pare să se fi schimbat. Tot mai mulți preferă să renunțe la cheltuieli care oricum mai pot fi amânate și astfel să aibă sumele necesare pentru a-și permite să meargă într-o vacanță de vis.

"Se vede o creștere a numărului de solicitări. Din discuțiile avute cu clienții noștri am constatat că au preferat să nu-și schimbe mașina sau să nu-și îmbunătățească mobila din casă, să facă rabat de la alte cheltuieli și să călătorească. Și aceste concluzii le-am tras în urma discuțiilor cu clienți care în loc să meargă undeva în Spania au ales Republica Dominicană și au spus că preferă să renunțe la alte cheltuieli și să meargă să-și satis-facă această vacanță", a precizat Cristian Bărhălescu.

Acasă la Moș Crăciun

Vacanța pe care poate și-o dorește orice copil este cea petrecută acasă la Moș Crăciun. Rovaniemi este una dintre destinațiile deose-bite în care se poate ajunge pe acest sfârșit de an.

"Chiar dacă sunt scumpe, în perioada aceasta sunt deosebite destinațiile gen Rovaniemi, unde părinții care au copii până în 8, 10, 12 ani pot să meargă și să-l vadă pe Moș Crăciun la el acasă", explică Cristian Bărhălescu.

Revenind la destinațiile exotice, acestea vor avea din ce în ce mai mare căutare printre constănțeni pentru că și accesibilitatea a crescut.

"Mauritius, Seychelles, Thailanda, Republica Dominicană sau Cuba ori Caraibe sunt destinații de excepție, destinații care s-au vândut în acest an și considerăm că se vor vinde din ce în ce mai bine în perioadele următoare, pentru că accesibilitatea a crescut. Constănțenii s-au învățat cu aceste destinații care în acest moment sunt aproape. Ne gândim că dacă ne urcăm într-o mașină și vrem să plecăm în Austria facem două zile, dacă vrem să ne urcăm într-un avion și să mergem în Africa de Sud facem o singură zi. Așa că depinde de ce alegem și depinde și de bugetul pe care-l avem pentru vacanță", a mai precizat Cristian Bărhălescu.

Și prețurile sunt acum mai accesibile. Agențiile de turism pun la bătaie pachete care pleacă de la 800 de euro de persoană pentru Republica Dominicană sau Mexic, bani cu care mulți și-au făcut vacanțe în Turcia, Italia, Grecia sau Spania.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Noiembrie 2013
Stire din Diverse : Sex special pentru vacanță!
Pagina a fost generata in 0.612 secunde