Ce spune privirea unei femei despre bărbatul din fața ei

1727
2 min citire
Ce spune privirea unei femei despre bărbatul din fața ei - femeieprivire-1361712481.jpg
Dacă o femeie se uită în jos și apoi își mișcă ochii de-a lungul podelei, înseamnă aproape sigur că este interesată sau atrasă de un bărbat. Atunci când, însă, se uită vreme de-o clipă în ochii unui bărbat și, după aceea, deasupra capului lui, asta este un semn rău pentru partenerul ei. Secretele din mintea femeilor pot fi descifrate în privirea lor, afirmă Ali Campbell, expert în relații umane, în cartea sa "Mai mult decât sex".Astfel, bărbații pot fi aproape siguri de atracția unei femei în cazul când aceasta privește în jos și mătură cu privirea podeaua. Acest tip de privire dovedește că o femeie își verifică simțămintele interioare. Într-un astfel de caz, ea este conștientă că îi place un bărbat, dar vrea să își deslușească în ce măsură se întâmplă acest lucru.
Dacă o femeie se uită în altă parte timp de 45 de secunde, și apoi se uită direct în ochii unui bărbat, acesta este un semn sigur că ea este interesată. Ea se gândește extrem de serios dacă respectivul este cu adevărat potrivit pentru ea. Mulți bărbați cred că dacă au un contact al ochilor cu o fată și după aceea ea se uită în altă parte, asta ar însemna că nu este dispusă să se implice într-o relație cu ei. De fapt, această privire lăturalnică apare atunci când ne gândim la noi înșine și când ne estimăm sentimentele.
Veștile rele pentru bărbați sunt mărturisite involuntar de alte feluri de privire feminine. Dacă imediat după ce un bărbat a intrat în contact vizual cu o femeie, aceasta se uită peste capul lui ori îl fixează direct cu privirea, se întrevede un semn de respingere. Aceste două reacții "agresive" semnifică că respectivul bărbat trebuie să își înceteze asediul sau să își îndrepte atenția către altcineva, pentru a se evita astfel o situație stânjenitoare.
Studiul lui Campbell a scos la iveală că femeile apelează la aceste semnale atunci când întâlnesc pentru întâia oară un bărbat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0442 secunde