Copiii au mai multă nevoie de un părinte ferm decât de un prieten

Să crești și să-ți educi copiii este un drum lung și dificil. Este nevoie de dedicație, dragoste și multe cuvinte de "nu". Mulți părinți însă nu pot sau nu vor să facă acest efort. Adoptă atitudinea mult mai confortabilă gen "lasă-l să facă ce vrea", ezitând să-i învețe și să-i disciplineze.
Părinții din ziua de astăzi nu prea înțeleg relația între dragoste și reguli și nu reușesc să impună anumite limite pentru copiii lor. Specialiștii în educație parentală consideră că mulți părinți sunt prea permisivi cu odraslele lor, mergând pe conside-rentul unei relații de prietenie, în detrimentul uneia de obediență.
Psihologul dr. Aric Sigman, autorul cărții "The Spoilt Generation" ("Generația alintaților"), explică: "Pare să fie o confuzie între a fi părinte și a fi prieten. Oamenii vor să fie îndrăgiți de copiii lor. În epoca aceasta liberală, se crede că este mai bine să avem o atitudine tolerantă, să-i lăsăm pe copii să face ce vor, decât să fim autoritari. Însă este un trend foarte dăunător".

Reguli și limite
Specialiștii ne sfătuiesc să fim fermi, să impunem reguli și limite, astfel încât copiii să le priceapă și să le ia ca pe un mod de viață. Odată ce copilul înțelege că nu poate avea sau primi tot ceea ce vrea și sunt stabilite regulile, sunt chiar mai fericiți. Asta nu înseamnă că nu îi iubim sau nu le arătăm dragostea, înseamnă doar că, atunci când copiii întrec limitele, trebuie să le atragem imediat atenția. Ferm și clar, astfel încât să nu lăsăm loc de implorări, smiorcăieli sau alte metode de convingere.

Fermitatea este cheia succesului
Unii părinți din ziua de azi cred, în mod fals, că, impunând copiilor disciplină, îi privează de fericire și mulțumire, de aceea sunt prea toleranți și gata să le devină prieteni mai degrabă decât părinți.
Însă, disciplinarea copilului presupune ca acesta să dobândească un set de atitudini și comportamente care să-i permită să se adapteze la diferite situații și să se încadreze în regulile societății în care va trăi.
Părinții normali, cu un stil optim de interacțiune cu copilul, combină autoritatea și fermitatea în luarea hotărârilor cu o modalitate de relație cu copilul căruia îi cultivă independența și recunoașterea drepturilor.
De exemplu, orele de masă și de culcare sunt decise de părinți și nu de către copil. Ele se integrează armonios în programul familiei și va fi respectat până devine un obicei. Părinții trebuie să păstreze autoritatea în fața copilului, să fie drepți, fermi și să răspundă egal în împrejurări egale. Dacă, atunci când plânge, deoarece se consideră frustrat, copilul este luat în brațe și mângâiat, el învață foarte repede să se alinte și folosește această "armă" care-i stă la îndemână ori de câte ori se află în dificultate.