"Cuget liber" a ajuns la tătarii din Crimeea

505
1 min citire
"Sunt un cititor constant al știrilor voastre. Lucrez pentru Agenția de știri crimeeană (n.n. QHA). Vreau să vă mulțumesc pentru interesul manifestat pentru tătarii crimeeni din România", a fost mesajul primit pe Facebook, la sfârșitul săptămânii trecute, de la Timur Berk.
Este un tânăr de 31 de ani și, lesne de înțeles, tătar la origini.
S-a născut la Bazargic, Bulgaria. În 1989 a emigrat cu familia în Turcia, unde a și absolvit Facultatea de Inginerie Electronică, pentru ca în 2006 să se stabilească în țara natală a tatălui său, Crimeea. La Istanbul, Timur Berk a fost președintele organizației de tineret a tătarilor. În această calitate, a stabilit și primele contacte cu comunitatea tătară din România.
A vizitat România de câteva ori până acum, prima dată făcând-o în 1991, când a participat la Campionatul European de Șah pentru juniori de la Mamaia.
Și, deși nu știe românește, Timur Berk ne-a mărturisit că urmărește toate articolele care apar în ziarul Cuget liber, despre comunitatea tătară din România.
Prin natura meseriei pe care o îmbrățișează și el în prezent, cea de jurnalist, Timur Berk încearcă să fie la curent cu evenimentele din mijlocul comunității tătare din România, motiv pentru care a devenit în timp un cititor fidel al paginii "Interetnica". Cât despre traducere… tânărul tătar a recunoscut că apelează de cele mai multe ori tot la internet, prin intermediul căruia ne-a și descoperit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0731 secunde