Cum ajungi agent imobiliar

1620
Cum ajungi agent imobiliar - 28augfondagentimobiliar-1377697837.jpg

Articole recomandate

Într-o perioadă în care piața muncii aferentă oricărei specializări nu poate absorbi toți specialiștii, brokerajul imobiliar devine o opțiune pentru reconversia profesională.

Merită să te faci agent imobiliar?

Este o întrebare la care specialiștii Money.ro au deja răspunsul, atâta vreme cât brokerajul imobiliar este o profesie foarte accesibilă, cu oameni specializați inițial în domenii dintre cele mai diverse. Primul avantaj al unei cariere în imobiliare este că nu există un plafon superior al veniturilor. Dacă în orice altă meserie, poți atinge un venit maxim pe care îl încasezi sau superiorul are grijă să-ți schimbe grila salarială când câștigi prea mult, în imobiliare, cu cât închei mai multe tranzacții, cu atât obții un venit mai mare. Astfel, peste jumătate dintre agenții imobiliari câștigă cel puțin 1.000 euro pe lună, iar o treime dintre ei chiar peste 1.500 euro lunar. În plus, este printre puținele meserii în care îți poți lua o zi liberă fără să ți se simtă lipsa, întrucât, ca agent imobiliar, programul este flexibil, organizat în funcție de cum dorește fiecare. Iar dacă se adună mai multe ore de muncă, asta înseamnă și o implicare mai mare, și venituri mai mari.

Accesul în branșă

Un alt avantaj este că accesul în meseria de agent imobiliar se face în cel mai scurt timp și cu cele mai mici costuri. Ca să practici brokerajul imobiliar în mod profesionist, nu ai nevoie decât de diploma de broker imobiliar, obținută în urma unor cursuri specializate. Asociația Brokerilor Imobiliari (ABI) orga-nizează lunar sesiuni de cursuri, eliberând în urma absolvirii lor diplome vizate și recu-noscute de Ministerul Educației și Cercetării și de Ministerul Muncii.

Chiar dacă accesul în branșă este imediat, persoanele care aleg o astfel de meserie ar trebui s-o abordeze în mod profesionist și să urmeze cursuri de specialitate. După doar trei zile de școală, cei care fac cursurile ABI devin brokeri imobiliari cu acte în regulă, dar rezul-tatele obținute ulterior depind numai de ei.

Neajunsurile meseriei

Ca în orice activitate, există însă și mici dezavantaje ale practicării acestei meserii. Ca broker sau agent imobiliar probabil că nu te bucuri de mult respect în societate, implicarea acestuia în procesul de tranzacționare imobiliară fiind de multe ori considerată inutilă.

De asemenea, sunt cazuri în care agenții imobiliari sunt nevoiți să lucreze și în weekend, fiind zilele în care clienții lor sunt disponibili pentru vizionări. Mai mult de două treimi dintre brokeri au activitate și la sfârșit de săptămână.

Referitor la venituri, este o realitate că persoanele care activează în această branșă nu se bucură de venituri constante, la fel ca alți salariați. Dealtfel, ca în orice activitate de vânzări, câștigurile financiare pot fluctua simțitor de la lună la lună, atât în sus, cât și în jos.  

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5417 secunde