Cum îi poate îmbolnăvi pe sugari o muștruluială de la părinți

Copilașul s-a lovit, a început să plângă în hohote, apoi a leșinat sau s-a învinețit la față? Dacă ați trecut printr-o astfel de experiență cu micuțul dumneavoastră, atunci este posibil să sufere de spasmul hohotului de plâns.

"Spasmul hohotului de plâns este o manifestare neepilectică, iar diagnosticul diferențial cu epilepsia este obligatoriu, o greșeală putând avea implicații neplăcute terapeutice, psihologice, sociale și de prognostic", a declarat dr. Daniela Stoian, medic specialist neurologie pediatrică în cadrul Spitalului Privat Isis.
Acest fenomen apare la sugari și la copiii de până în cinci ani, dispare treptat după această vârstă; se manifestă prin plâns, cu oprirea bruscă a respirației, adesea în cursul expirului.
Clinic, spasmul hohotului de plâns este de două feluri: cianotic (reprizele de plâns se soldează cu un aspect cianotic al copilului) sau palid (plânsul este scurt sau lipsește, apoi copilul devine palid, leșină și își revine în mai puțin de un minut). "Cu tot aspectul clinic înspăimântător pentru anturaj, ambele forme de spasm au pronostic bun și nu necesită tratament specific", a mai atras atenția dr. Stoian.

Cum trebuie să acționeze părinții
Cât privește modul cum trebuie să reacționeze părinții, iată care este sfatul specialistului, citat de Ghidul de sănătate publicat de Spitalul Privat Isis: "Cel mai mare risc este cel de rănire în timpul căderilor, de aceea părinții trebuie să se asigure că locul unde sunt copilașii este unul sigur. În timpul episodului este bine să nu luați copilul în brațe, ci să-l întindeți la orizontală; nu puneți nimic în gurița copilului și nu începeți respirația gură la gură sau alte manevre de resuscitare. Nu sunt necesare, copilul își va reveni singur în scurt timp.
Deoarece atacurile sunt declanșate în general de evenimente conflictuale între părinți și copii, din care ultimii trag foloase, se recomandă familiei evitarea acestora, precum și ignorarea ulterioară a episodului. Dacă episoadele sunt frecvente, lungi, urmate de convulsii, atunci puteți cere sfatul unui medic neurolog pediatru pentru a stabili o conduită terapeutică adecvată".
Diagnosticul îl pune medicul specialist, cu ajutorul unei anamneze (de aceea, doctorul îi poate sfătui pe părinți să filmeze evenimentul, pentru o bună evaluare ulterioară), căci examenul neurologic și examenele paraclinice (EKG și EEG) sunt normale.