De câte ori nu ți s-a întâmplat să nutrești speranțe monumentale că vei trăi o poveste de dragoste ca-n basme cu un tip aparent divin, ca apoi să constați că gândurile lui cu tine aveau un termen-limită ridicol de scurt? Dacă vrei să îți dezvolți abilitatea de a descifra din start intențiile unui bărbat, fii atentă la următoarele semne!
1. Vrea să te vadă
Un bărbat îndrăgostit nu poate rezista prea mult la distanță de femeia care l-a cucerit, oricât de dur ar vrea să joace cărțile. Își face timp pentru tine în mod regulat, în nici un caz nu își invocă programul extra-încărcat, care îl împiedică să te scoată la un suc prea des.
2.Vrea să știe cât mai multe despre tine
Dacă te vrea doar pentru el, până și la altar, este firesc să încerce să te cunoască foarte bine. Așadar, va fi curios nu doar asupra muzicii pe care o asculți, ci te va întreba despre familia ta, copilărie, preocupări zilnice, metode preferate de petrecere a timpului liber sau convingerile tale despre ce înseamnă o relație armonioasă.
3.Este întotdeauna punctual
Dacă te place foarte tare, se va pregăti pentru întâlnirea voastră cu 3 ore înainte să vă vedeți și va fi la locul stabilit cu cel puțin 5 minute mai devreme. Chiar dacă întârzie un sfert de oră, te sună și îți explică ce îl reține, apoi își cere scuze. Acesta este modul lui de a se manifesta când îi pasă ce crezi despre el și ce impresie îți lasă de fiecare dată când vă vedeți.
4.Nu își ascunde identitatea
Dacă ar vrea doar sex, probabil că nu ai ști nici măcar numele lui de familie. Când îți povestește cu lux de amănunt despre viața lui, îți spune care îi este programul zilnic și nu te întrebi ce o fi făcut în ultimele două zile, are intenții serioase.
5.Te prezintă cunoscuților
Testul suprem al intențiilor sale este dorința lui de a-ți face cunoș-tință cu prietenii și familia lui. În acest caz, nu ai motive să te îndoiești de seriozitatea gândurilor lui cu tine.
Odată ce ai observat toate aceste semne și faptul că partenerul tău de întâlniri a investit și emoțional în relația voastră e momentul să discuți cu el sincer despre ceea ce îți dorești în continuare.
(sursa:dindragoste.unica.ro)