Hanuka, "Sărbătoarea Luminii" evreilor de pretutindeni

609
Hanuka,
La sfârșitul acestei săptămâni, evreii din întreaga lume sărbătoresc Hanuka sau Sărbătoarea Luminii.
Așa cum este prezentată în Calendarul intercultural realizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice și implementat de către Institutul Intercultural Timișoara, este o sărbătoare minoră (începând cu data de 25 Kislev, conform Calendarului Evreiesc), în timpul căreia munca și alte activități nu sunt interzise. Este momentul când se sărbătorește revendicarea Templului din Ierusalim în secolul II î.C. și lupta evreilor împotriva elenizării. Pentru a revendica templul în întregime, evreii au fost nevoiți să reaprindă candelabrul cu ulei pur de măsline, dar grecii îl contaminaseră în întregime. Evreii au găsit în sfârșit o singură sticlă, însă aceasta nu ar fi ajuns decât pentru o zi. A avut însă loc un miracol și uleiul a rezistat de-a lungul celor opt zile necesare pentru a produce ulei proaspăt. Hanuka - cuvânt care înseamnă "inaugurare" - este o sărbătoare care durează 8 zile.  În prima seară se aprinde o lumânare și se adaugă câte una în fiecare din celelalte seri. Ordinea în care trebuie aprinse lumânările de Sărbătoarea Luminii - una crescătoare sau descrescătoare - diferă. În general este acceptată tradiția după care în prima seară se aprinde o singură lumânare, în a doua, două lumânări, etc. - de la stânga la dreapta - până în a opta seară. Lumânările sunt aprinse cu ajutorul unei lumânări speciale, care în candelabrul cu nouă brațe este așezată diferit și distinct de celelalte. Luminile trebuie să ardă cel puțin jumătate de oră și pot continua să ardă toată noaptea, undeva într-un loc vizibil. Ceremonia se desfășoară în special acasă (în familie), dar de foarte multe ori și în sinagogi, iar copiii primesc de obicei bani. În fiecare zi, la slujba de dimineață se spun versuri din Psalmi și se citește un pasaj din Tora / Vechiul Testament. După aprinderea lumânărilor, se obișnuiește să se și cânte. În liturghie, sărbătoarea este marcată prin recitarea rugăciunii "Pentru minuni" și la binecuvântările de după mese (este o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru eliberarea miraculoasă a evreilor). Nu se poate vorbi de Sărbătoarea Luminii fără a se aminti măcar titirezul tradițional cu patru fețe, jocurile de cărți și banii de Sărbătoarea Luminii. Bucuria acestei sărbători este completată de mâncărurile pline de ulei, gustoase, care dau gustul specific al ei: gogoșile umplute cu dulceață, jeleu și chiftelele de cartofi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 05 Decembrie 2009
Stire din Diverse : Pește gratinat
Vineri, 04 Decembrie 2009
Stire din Diverse : Cum să ajungi investitor imobiliar
Joi, 03 Decembrie 2009
Stire din Diverse : Wowăleu, viața mea!
Pagina a fost generata in 2.8301 secunde