Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, acuzată de luare de mită, a fost suspendată din funcție

90
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, acuzată de luare de mită, a fost suspendată din funcție - veronicacc3aerstoiu-1376981067.jpg
Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel București, arestată preventiv în dosarul în care este acuzată că ar fi luat mită pentru a interveni în soluționarea unor dosare, printre care și cel al lui Dinel Staicu, a fost suspendată din funcție de Secția pentru judecători a CSM.




Decizia de suspendare din funcție a magistratului Veronica Cîrstoiu a fost luată în ședința de marți a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce procurorii Direcției Național Anticorupție au pus în mișcare acțiunea penală față de aceasta pentru luare de mită și complicitate la trafic de influență, scrie Mediafax.


În motivarea deciziei de arestare preventivă instanța a arătat că judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit de la Dinel Staicu, prin intermediul avocatei acestuia Adriana Dascălu, 630.000 de euro pentru a anulat condamnarea la șapte ani de închisoare cu executare primită de Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Internaționale a Religiilor (BIR).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.8925 secunde