Mă balansez, deci nu cad

Bun. Deci, cititorii s-au exprimat, acuzându-mă că sunt un tâmpit cu IQ subunitar, pentru că vorbesc doar de jocuri pe care nu le înțeleg și care mă enervează. Iată un motiv pertinent ca să ignor cu desăvârșire comentariile de pe site (nu că aș mai fi avut nevoie de încă unul).
Nu am ce să fac. Dacă un joc este realizat de persoane care se pricep la programare cam cum mă pricep eu la tricotat, combinația dintre incompetența lor și exacerbatul meu spirit de frondă va produce blocuri de text în care eu îmi bag și-mi scot iar ei nu ripostează (din varii motive - 1. pentru că nu știu; 2. pentru că nu le pasă, moment în care realizez cât de mult semănăm și, brusc, mă simt vinovat și am tendința de a căuta pe www.tarom.ro bilete de avion către Paris, ca să mă pot întâlni cu ei și să le plâng pe umăr, în timp ce îi implor să mă ierte pentru lipsa mea crasă de caracter. Apoi văd prețurile prohibitive practicate de Tarom și îmi aduc aminte că Ubisoft sunt niște francezi care ling franzele și au inventat parfumul din simplu motiv că sunt niște nespălați. Și astfel ajungem la paragraful cu nr. 3, în care continuăm ideea din paragraful cu nr. 1 și jurăm că nu vom mai avea asemenea momente de slăbiciune).
Drept urmare, astăzi, de ziua internațională a copiilor de toate vârstele, vom prezenta un joc de-a dreptul genial: Ballance.








Ideea este simplă. Controlezi o bilă, pe care trebuie să o duci spre un loc sigur și comod. Ca să ajungi la finalul nivelului, ești obligat să treci printr-o mulțime de puzzle-uri și mecanisme (din ce în ce mai) complicate. Ai nevoie de următoarele cunoștințe și abilități: fizică, legile dinamicii, matematică avansată, capacitatea de a te orienta în spațiu, rapiditate de procesare și sintetizare a stimulilor, posibilitatea de a aprecia corect viteza, greutatea, impulsul, forța de impact, traiectoriile curbe, parabolele și situațiile simple cum ar fi "o bilă de piatră nu poate fi ridicată pe o pârghie de un ventilator".
Jocul este făcut de Atari, care s-a inspirat din filmele "Cubul" și "Vanilla Sky", din cărțile "Experimentul Dosadi" (Frank Herbert) și "Solaris" (Stanislaw Lem) și din coloana sonoră a filmului "American Beauty".
Toate traseele pe care le urmezi, de-a lungul a 12 levele, sunt amplasate undeva în stratosferă, inducându-ți un sentiment amplificat de dezechilibru (adică fix opus față de titlul jocului). Paleta cromatică este de-a dreptul superbă. Fie că miști bila printr-un cer de vanilie, printr-un apus arămiu de toamnă d-aia poetică, prin vidul din cosmos, în timp ce poți să admiri planeta albastră, sau printr-un vortex spațial spiralat, vei avea întotdeauna senzația că faci parte dintr-un experiment-mamut, în care îți ții în balans propria viață (asta a fost părerea mea, alții ar putea spune că e un joc penibil, de secretare, deși vă garantez că o secretară care se joacă Bejeweld n-ar fi în stare să treacă de primul nivel).
v v v
Ceea ce a reușit Ballance a fost să creeze o comunitate online, pe care gameri din toată lumea au intrat să posteze filmulețe cu scorurile record, cu scurtăturile găsite, cu punctele bonus găsite din întâmplare în spatele unor cutii sau cu momentele în care au reușit să păcălească logica, fizica și simțul uman de autoconservare.
Drept răsplată, Atari a realizat un ultim level, al 13-lea, special pentru cei care au contribuit la creșterea e-comunității de balansiști. Al 13-lea nivel, intitulat "Zona crepus-culară" (poate fi downloadat gratis de pe www.ballance.org), le-a permis developerilor să fie "liberi". Este atât de greu, încât am avut nevoie de vreo două săptămâni ca să îmi târâi bila până la finalul apoteotic. Cei de la Atari au declarat, de altfel, că nu au pus asemenea puzzle-uri în jocul inițial, pentru simplu fapt că ar fi fost exagerat de greu.
Jucați-l cu încredere și nu vă faceți probleme că ar avea cerințe inumane de sistem. Jocul a fost lansat la începutul lui 2004, perioadă în care un ATI9600 făcea ravagii prin liniile de cod ale jocurilor.