Mănăstirea Dervent, un loc al reculegerii indiferent de anotimp

La 120 de kilometri de Constanța, pe drumul spre Ostrov, în jurul unei pietre cu efecte tămăduitoare care crește de la an la an, a fost ctitorită Mănăstirea Dervent care înseamnă "Peste vale".
Cu ocazia marii sărbători a Izvorului Tămăduirii, din prima vineri de după Paști, mii de credincioși vin aici să se reculeagă sau să se încarce cu energie benefică pentru tot anul și să ia apă de la izvor.
Turiștii care doresc să se odihnească și să se reculeagă în acest loc încărcat de credința pot cere găzduire în complexul monahal din vecinătatea bisericii care s-a dezvoltat de la an la an.
Pe locul unde, în urmă cu aproape 2000 de ani, au fost martirizați patru din ucenicii Sfântului Apostol Andrei (cel care în secolul I e.n. a propovăduit creștinismul în sudul Dobrogei), au apărut patru cruci de piatră. În anul 1959, mânăstirea a fost închisă, fiind redeschisă în anul 1990, pe 2 februarie, de părintele Elefterie Mihail.
Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost donată mânăstirii Dervent în anul 1940, de către moștenitorii defunctului I. Chipară. Aceasta se află în pronausul bisericii, în partea stângă, așezată pe un iconostas înalt pe sub care credincioșii trec cerându-i ajutor. Icoana aparține cronologic începutului de veac XIX - sub un strat de culoare distingându-se în partea dreaptă anul 1820 - și a fost supusă unei restaurări în luna martie 1940. Pictura vădește influențe stilistice orientale, grefate pe varianta iconografică bizantină a Glicophilousiei – "Maica Domnului a tandreței, a iubirii materne". Fecioara strânge la piept cu ambele mâini trupul Pruncului, care-și întoarce fața spre privitor, deși mâinile îi sunt orientate spre gâtul Maicii Sale. Îndepărtările de canoanele iconografice bizantine sunt mai vizibile în maniera de tratare a chipului și a veșmintelor Pruncului.
După ce s-a închinat și s-a rugat la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și la Sfânta Cruce, călătorul se poate îndrepta spre locul unui nou regal duhovnicesc: Izvorul Tămăduirii, situat la aproximativ 200 m de mănăstire, unde va descoperi aceeași desăvârșită împletire între istoria primelor secole creștine și tradiția dobrogeană.
O minune despre care mărturisesc credincioșii din zonă este și faptul că, o dată cu închiderea mănăstirii în anul 1959, a secat și izvorul, și nu-și revărsa apa tămăduitoare decât de ziua Izvorului Tămăduirii, iar după redeschiderea acesteia în 1990, firicelul de apă, care timp de aproape două mii de ani a sfințit aceste locuri, a renăscut, la început cu intermitențe, pentru ca în ultimii ani, în pofida verilor caniculare și secetoase, să curgă fără oprire, oferind creștinilor care poposesc aici tămăduire trupească și sufletească, precum și un strop de liniște și binecuvântare în lumea atât de zbuciumată și dezorientată a veacului nostru.