Pe urmele Cetății Histria, cel mai vechi oraș de pe teritoriul României

Prima colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre și cel mai vechi oraș de pe teritoriul României, Cetatea Hristia a fost întemeiată la mijlocul sec. al VII-lea î.hr. de coloniști veniți din Milet. Orașul a avut o dezvoltare neîntreruptă timp de 1300 de ani, începând din perioada greacă și până în epoca romano-bizantină. La sfârșitul sec. al VI-lea și în cursul sec. al VII-lea î.hr., cetatea a fost distrusă de atacurile avaro-slave și părăsită treptat de locuitorii săi.
În perioada greacă (sec. VII-I î.hr.), orașul era format din două unități distincte, acropola și așezarea civilă, fiecare înconjurate de câte un zid de incintă propriu. Acropola histriană, acoperită azi de resturile cetății târzii, reprezenta de fapt o zonă sacră, un sector de maximă importanță în viața orașului, dedicat activității religioase. În sec. VI î.hr., zona era deja bine constituită, dovadă fiind templele lui Zeus și al Afroditei descoperite aici. Așezarea civilă, situată pe platoul de la vest de acropolă, era înconjurată de o incintă din piatră încă din epoca arhaică. Săpăturile efectuate pe acest platou au condus la identificarea unor resturi de locuințe din perioada arhaică, clasică și elenistică și a unor ateliere ceramice.
În perioada clasică se instaurează la Histria un regim democratic și orașul aderă la Liga Maritimă ateniană. Comerțul intens i-a permis să emită monedă proprie, pe la jumătatea sec. VI-IV î.hr. Distrus de mai multe ori pe parcursul sec. VI-IV î.hr., orașul a fost de fiecare dată refăcut, astfel că în epoca elenistică se ridică un nou zid de incintă.
Mărturii epigrafice și arheologice atestă ridicarea a numeroase temple și edificii publice. În sec. I î.hr., orașul trece printr-o perioadă de adânci frământări întețite de primejdii externe. În anul 72 î.hr., cetatea este cucerită de armatele romane conduse de Lucullus, iar după o scurtă perioadă de stăpânire a regelui Burebista urmează includerea ei definitivă în granițele Imperiului Roman, unde cunoaște o nouă etapă de dezvoltare.
Epoca romano-bizantină (sec. IV-VI) nu mai are strălucirea de odinioară, dar locuirea la adăpostul incintei și în afara ei este puternic atestată. Cele mai multe dintre monumentele vizibile azi datează din această perioadă. Bazilicile creștine, de exemplu, reflectă intensa viață religioasă din această epocă în care creștinismul devenise religie de stat.
În perioadele 1914-1916 și 1921-1926, cercetările susținute ale lui Vasile Pârvan au dezvăluit în întregime zidul mare al cetății, dar și edificii publice și private din sec. IV-VII d.Hr., precum edificiul comercial, termele, piața cu portic sau cartierul din vestul cetății. Săpăturile arheologice se succed anual, aducând la lumină un bogat material documentar, care reflectă elocvent viața materială și spirituală a locuitorilor acestei cetăți și se constituie într-un izvor important în cunoașterea istoriei greco-romane.
În 1949, lucrările sunt încredințate Academiei Române prin Institutul de Arheologie, fiind extinse săpăturile. Printre cele mai remarcabile descoperiri se numără incinta romană târzie, cu poarta principală și turnurile de apărare, cele două terme, precum și cele trei bazilici civile și patru paleocreștine. Totodată, săpăturile au oferit un bogat material arheologic (fragmente arhitectonice, sculpturi, inscripții, materiale de construcție, ceramică greacă și romană, sticlărie, piese din metal). Acestea sunt adăpostite de Muzeul Histria, o instituție foarte îngrijită și modernă. Muzeul Histria a fost înființat în 1982 și se află în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.