Sfaturi importante pentru unghii sănătoase

93
Sfaturi importante  pentru unghii sănătoase - unghiifrumoase-1381148114.jpg

Articole recomandate

Mâinile sunt cartea de vizită a unei femei. De aceea, este foarte important să ai unghiile mereu îngrijite. Iată câteva sfaturi în acest sens:

Poartă mănuși când speli vasele. Specialiștii ne recomandă să purtăm mănuși ori de câte ori facem treabă prin casă pentru a ne proteja unghiile de murdărie și de chimicalele din compoziția produselor de curățat.

Nu tăia cuticulele. Nu este indicat să tai cuticulele, deoarece au un rol important în protejarea unghiilor. Odată cu îndepărtarea cuticulelor, unghiile devin foarte fragile și sunt predispuse la infecții bacteriene.

Întărește-ți unghiile cu vitamina B. Alimentația joacă și ea un rol important în menținerea unghiilor frumoase și sănătoase. Biotina este una dintre vitaminele din complexul B care ajută la întărirea unghiilor.

Cercetătorii suedezi au descoperit că persoanele care au luat 2,5 miligrame de biotină pe zi timp de 5 luni și-au întărit unghiile mult mai repede, spre deosebire de cei care nu au luat suplimente sau au optat doar pentru o dietă bogată în vitamine din complexul B.

Pilește-ți unghiile corect. Pentru a evita creșterea fragilității unghiilor, pilește-ți unghiile într-o singură direcție. De asemenea, evită să îți pilești unghiile imediat după ce ai ieșit de la duș, deoarece unghiile moi se rup mai repede.

(Sursa: www.clicksanatate.ro)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Octombrie 2013
Stire din Diverse : Frumusețea pielii, în sezonul strugurilor
Pagina a fost generata in 1.6356 secunde