Când se răcește, mâncarea își pierde gustul! Cum putem să-i redăm savoarea? Iată câteva trucuri oferite de experții bonappetit.com. Urmându-le, alimentele își vor recăpăta gustul, iar tu vei arunca mai puțină mâncare.
Pizza. Încinge o tigaie întinsă, la foc iute. Așază feliile de pizza cu blatul în jos, pune un capac și lasă tigaia pe foc 3-4 minute, până ce brânza începe să se topească. Scoate apoi capacul și mai las-o 2-3 minute pe foc, până când blatul devine crocant.
Orez. Poate fi reîncălzit fie pe aragaz, fie în cuptorul cu microunde. În prima variantă, orezul se pune într-o cratiță adâncă și se adaugă puțină apă. Se ține la foc mediu până începe să sfârâie. Se amestecă ușor aproximativ 1 minut. Se oprește focul, se pune capac și se lasă 5 minute, până capătă un aspect aerat, pufos. Când folosești cuptorul cu microunde, pune orezul într-un vas, adaugă puțină apă, apoi acoperă vasul cu folie alimentară, având grijă să nu atingă orezul. După 3 minute, scoate-l și aerează-l cu o furculiță.
Plăcinta. Înainte de a fi reîncălzită, plăcinta cu fructe se taie felii. Cuptorul se încălzește la 180 de grade Celsius. Plăcinta se dă la cald 8-10 minute. Dacă plăcinta este însiropată, feliile se pun (individual!) pe folie de aluminiu, se ridică ușor marginile, dar nu se acoperă, și se încălzesc după aceeași metodă. Astfel, siropul nu se va scurge în tavă și nu se va arde.
Ceai sau cafea. Dacă trebuie să le reîncălzești neapărat, evită să le pui în ibric. Vor căpăta un gust metalic. Cea mai bună metodă este să le reîncălzești în cuptorul cu microunde, într-o cană ceramică.
Tocănițe și supe/ciorbe. Deși va dura mai mult, se reîncălzesc la foc mic. Dacă sunt reîncălzite la foc mare, lichidul se va evapora, iar mâncarea își va pierde gustul și consistența.