r B.U.G. Mafia va concerta pe litoral, astăzi, în Discoteca Tineretului din Costinești, iar mâine, Morris va întreține atmosfera în Disco Ring din stațiunea tineretului.
r Mission Dance Week este cel mai așteptat eveniment din week-end, două zile de muzică house putând fi ascultate în Năvodari, la Hanul Piraților Beach. În prima zi a evenimentului, vineri, pe 31 iulie, vor cânta Negru, Livio & Roby, Glenn Morrison, Armin van Buuren și Mylo. Sâmbătă, 1 august, în deschidere va cânta Faster și Geore G., urmați de Kaskade, Groove Armada, Tiësto și Sven Vath. Biletele pot fi cumpărate în avans, pentru o seară prețul fiind de 40 de lei, iar pentru ambele seri de 70 de lei. La locație, în fiecare seară, prețul unui bilet va fi de 70 de lei. Biletele VIP costă, în fiecare seară, 100 de lei.
r În La Mania din stațiunea Mamaia vor mixa, mâine, Zipp, Prick și Alexandra, iar sâmbătă, 1 august, distracția continuă cu DJ Shonky. Prețul unui bilet este de 20 de lei.
r Vineri și sâmbătă, Night Loosers și Elvis Romano vor concerta în Papa la Șoni din Vama Veche.
r Eduard Maya și Vika Jigulina te așteaptă, mâine, în Club Wish din Mamaia.
r Shaggy revine pe litoralul românesc, mâine, la Club Bamboo Mamaia. Concertul live te va ține în priză până în zori, prețul unui bilet fiind de 50 de lei. Același club pune în scenă, sâmbătă, 1 august, cea mai senzuală și fierbinte noapte a verii: Passion Night. Începând cu ora 23,00, transformă-ți imaginația într-un izvor al fanteziilor, în care fascinanta zeiță a dragostei îți va arăta calea către extaz și dorință. Momentele speciale vă vor încânta simțurile, condimentate de o coregrafie deosebită, senzualitatea și misterul fiind elemente cheie ale nopții. Un show de excepție și o noapte fără prejudecăți, prețul unui bilet fiind de 30 de lei.
r Club Crush Mamaia prezintă mâine Black or White Summer Party. Dressing Code: femeile și bărbații în alb complet vor să cunoască persoane noi; femeile sau bărbații îmbrăcați în combinații de alb cu negru se bucură la maxim de petrecere alături de prieteni. Muzica va fi asigurată de MC Adryanno feat. DJ Alexys.