Tudor Gheorghe revine pe litoral

224
Tudor Gheorghe revine pe litoral - 5aba61339be8c5667aeb08c044e8f59a.jpg
Cei care vor mai întârzia pe litoralul românesc au ocazia să-l vadă la Casa de Cultură Constanța pe Tudor Gheorghe, în data de 25 septembrie, în concertul "Anotimpurile mele, Vară – Toamnă 2009". Artistul va fi acompaniat de Orchestra și Corul Teatrului "Nae Leonard" din Galați, dirijor și orchestrator fiind Marius Hristescu.
Nu este prima dată când Tudor Gheorghe vine la Constanța, el fiind prezent pe scena Casei de Cultură de nenumărate ori. Cel mai recent concert al maestrului în orașul de la malul mării s-a numit "Taina cuvintelor" și a fost susținut în luna decembrie a anului trecut.
Prețurile biletelor sunt de 80 și 100 lei,urmând a fi puse în vânzare începând cu 1 august.
Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945 în comuna Podari, județul Dolj, într-o familie de țărani. Copilăria, dar mai ales adolescența, au fost două perioade dificile, tatăl, cântăreț de biserică, fiind arestat și deținut politic la Aiud.
În 1966 a fost angajat la Teatrul Național Craiova, devenind, la 21 de ani, unul dintre cei mai tineri actori din țară. După rolurile jucate în studenție, debutează pe scena Naționalului craiovean în Paznicul tânăr din "Cocoșul negru", de Victor Eftimiu, marcând începutul unei cariere pe care avea să o construiască prin talent și efort, ajungând unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți actori români.
În 1969, după trei ani de studiu asiduu, iese la rampă cu primul său recital – "Menestrel la curțile dorului". Succesul a fost nemăsurat, pentru prima dată în România un om, o chitară, farmecul și poezia țintuind în sală sute de spectatori pentru un timp record: peste două ore fără pauză.
După alți doi ani de studii aprofundate, făcute la Institutul de folclor, București, urmează al doilea recital – "Șapte balade".
Începând cu 1996 a lansat un adevărat program cultural, intitulat "Tudore, deschide poarta!", care conține șapte noi recitaluri. Primul dintre acestea, "Reîntoarcerea", a fost înregistrat în vederea realizării primului CD Tudor Gheorghe, apărut la 1 iunie 1999.
Nu au lipsit nici ciocnirile cu organele de represiune din perioada comunistă - lui Tudor Gheorghe i s-a interzis apariția în public pentru aproape zece ani, până la Revoluția din ‘89. I-au fost cenzurate, totodată, recitalurile, represiunea culminând în anul 1979, când spectacolul "Pe-un franc, poet" pe versuri de I.L. Caragiale, a fost oprit imediat după premieră.
Tudor Gheorghe își continuă neobosit cariera începută în 1966, susținând în continuare recitaluri în țară și străinătate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 13 Iulie 2009
Stire din Diverse : blitz
Pagina a fost generata in 1.602 secunde