Ultimul logout sau cum să te sinucizi online

650
Ultimul logout sau cum să te sinucizi online - 2c981a459045e04319319e293c2b3287.jpg

Articole de la același autor

Ieri după-amiază, în timp ce-mi rodeam o unghie și-mi deplângeam soarta crudă și Chi-ul paralizat de colegii care își iau concedii în lanț, am luat o decizie importantă.
M-am sinucis. Să vă povestesc cum. Deși poate părea un pic ciudat că o persoană moartă bate câmpii în continuare, vă asigur că nu-i nimic paranormal la mijloc. Pur și simplu n-am avut timp să mă sinucid în întregime.
Tot ce am reușit a fost să-mi omor niște extensii informatice, care stricau estetica ființei, atârnând ca niște mutații genetice fără structură nervoasă.
Spirit practic, am intrat pe Google și am scris "Cum să te sinucizi". Am fost redirec-
ționat spre Mașina de Sinucidere Online 2.0, la adresa www. suicidemachine.org. Am fost întâmpinat de mai mulți oameni fericiți, care scriau testimoniale și lăudau eficiența mașinăriei. Spuneau că și-au cunoscut vecinii, și-au făcut prieteni reali, și-au îmbunătățit viața socială și relațiile cu jumătățile semnificative.
Și atunci am realizat. Era vorba de sinucidere socială, asistată electronic de un software deștept, care șterge de pe fața www-ului toate conturile din rețelele de socializare online – Facebook, Twitter, LinkedIn și MySpace.
Serviciul a fost lansat pe 19 decembrie 2009 și, până în prezent, a încheiat 83.636 de prietenii de pe Facebook și a șters aproape 300.000 de mesaje de pe Twitter. În total, 1.242 de persoane au murit în spațiul online, renăscând mai apoi în realitate ca guguștiucul din firimiturile chipsurilor și cenușa țigărilor împrăștiate în jurul calculatorului.
M-am întâlnit cu un domn, pe numele său Suikerbuik, care mi-a spus că sinuciderea asistată nu a durat decât 52 de minute. Prima dată încercase să se sinucidă cu mâna lui, dar se lăsase păgubaș după nouă ore și 35 de minute, căci avea peste 1.000 de prieteni pe Facebook.
"Dar cum?", m-am interesat eu. Otravă, suc vărsat peste computer, tăierea degetelor, sufocare prin ținerea respirației? Nu, este vorba de o intervenție externă, mi s-a zis. Aha, deci vine o secretară și instalează jocuri de pe BigFish, virusându-mi calculatorul? Prea complicat, a venit răspunsul. Trebuie doar contul de pe rețeaua de socializare, Facebook, spre exemplu. Anaaremere@yahoo. com. Și parola… Mă, tu vrei să-mi furi prietenii! Nu, dom’le. Bine, parola este !h8@lic32. Cum? I hate Alice too! OK, câteva ultime cuvinte? Adio, lume rea! Bine, acum apasă tasta "Comite sinucidere".
Și cam asta a fost tot. Am apăsat. Desigur, n-a mers din prima, pentru că numărul solicitărilor de sinucidere este extrem de mare și se blochează serverul, dar până la urmă mi-am omorât avatarurile de pe web, fapt care n-a interesat pe nimeni.
Atenție însă! Sinuciderea de acest gen este, ca și versiunea pe care o practică concetățenii noștri îngropați în datorii, ireversibilă. Veți putea să scrieți un epitaf, care va apărea pe site, și cam asta e tot.
Tot plimbându-mă prin sediul www.suicidemachine.org, l-am întâlnit și pe manager, un anume Walter Langelaar, care mi-a spus că cel mai mare avantaj al serviciului este simplitatea: "Dacă încerci să-ți închizi contul de Facebook, vei fi asaltat cu zeci de sondaje și formulare și, în plus, datele personale nu sunt șterse, ci rămân acolo, nepublicate. Dacă ai sta să-ți ștergi manual toate conexiunile și prieteniile, ar dura prea mult. Noi facem asta cu un singur click și tot ce rămâne în urma clienților este un schelet virtual, un profil gol, fără niciun singur rând de date".
Desigur, nu toată lumea este încântată de ideea sinuciderii virtuale, mai ales Facebook, care le-a trimis un mail fondatorilor Web Suicide Machine 2.0, cerându-le să înceteze imediat activitatea. Ba mai mult, Facebook a blocat accesul Mașinii pe site-ul său, ceea ce nu a provocat mari pagube, întrucât clienții sătui de rețeaua de socializare își dau de bunăvoie datele de identificare.
"Facebook are 350 milioane de utilizatori. Noi am șters câteva sute. Nu este ceva impresionant, însă ei au perceput-o ca pe o amenințare", a mai spus Langelaar.
Acestea fiind zise, omul m-a condus într-o cameră albă și mi-a dat o coală de hârtie, pe care să îmi scriu epitaful. Cam așa sună:
Dar ce ne facem, frații mei,
că din cinci am rămas trei?
Acum este jale-n conturile mele,
alerg în papuci și strig după ele.
Nu mai pun poze-n profil’,
nu mai tweetăresc cu stil!
E-o liniște mormântală, aici în viața reală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010
Stire din Diverse : Pui umplut
Pagina a fost generata in 3.9103 secunde