Ușor, ușor, se pune praful peste Satul de Vacanță

1293
Satul de Vacanță din Mamaia nu s-a schimbat prea mult în ultimii… să spunem zece ani. Din păcate. Adolescenții de ieri, care au ajuns la mare anul acesta poate cu copiii lor, simt că parcă timpul s-a oprit în loc. Cu mici excepții, mașinuțele și jocurile "grozave" de altădată au rămas aceleași. În plus, agitația și aglomerația sufocabilă, dar oarecum plăcută din trecut sunt doar amintiri.

Vara aceasta, doar în week-end-uri numărul celor care au pierdut o oră, două în Satul de Vacanță, nu doar la plimbare, ci și la restaurantele și terasele de acolo, a fost ceva mai mare. Cu adevărat aglomerație a fost în ultimul week-end din iulie și primele două din august. După 15 august, inclusiv pe sfârșit de săptămână, nici nu se mai putea vorbi de îmbulzeală.

v v v

Revenind la modalitățile de distracție din Satul de Vacanță, lista nu este prea lungă și nici cu prea multe noutăți. Copiii se pot plimba într-o piscină cu aceleași bărcuțe, sau cu mașinuțe, trenulețe, însoțiți ori nu de părinți, și chiar se pot urca pe taurul nărăvaș (ceva mai cumințit din butoane, pentru a nu se lovi, din greșeală).

Caracatița albastră este o altă atracție, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.

De cealaltă parte, la capitolul senzații ceva mai tari, roata imensă din Satul de Vacanță, deși o prezență plină de farmec, nu este atât de căutată, iar la "ciocane" nu mai este coada din urmă cu câțiva ani.

Alta a fost atracția vara aceasta, cu cozi pe măsură, în fiecare week-end: flash tower-ul. Cu 15 lei, îți pui în dezordine gândurile pentru un minut, două, sau mai bine spus uiți totul pentru un minut, două, o senzație care i-a făcut pe mulți să lase bani serioși acolo ori din contră, să-și jure că nu mai urcă niciodată în așa ceva. Totuși, turiștii cu ceva mai multă experiență în astfel de… activități se rezumă la atât: "slăbuț".

De-acum, vara a trecut… Rămâne de văzut ce surprize ne așteaptă în sezonul estival 2012.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4411 secunde