Vocea, un criteriu important în alegerea partenerului de viață

110
Vocea, un criteriu important în alegerea partenerului de viață - vocea-1367166039.jpg
Cercetătorii britanici au scos la iveală faptul că există anumite voci care proiectează o atractivitate imediată spre sexul opus. La bărbați, vocile blânde și grave acompaniate de o respirație puternică sunt considerate atrăgătoare, în timp ce femeile cu voci mai ascuțite semnalează că acestea au un fizic mai mic care nu incită bărbatul, ci mai curând îl seduce. 

"Aceste rezultate sunt în concordanță cu ipoteza potrivit căreia atractivitatea vocală este realizată pe baza mecanismului de proiectare a dimensiunilor care este folosit de animale. Însă implicarea ritmului respirator în stabilirea gradului de atractivitate este interesantă pentru că ar putea fi o metodă de neutralizare a agresivității asociate cu un corp de mari dimensiuni", au explicat autorii studiului. 

La studiu au luat parte zece bărbați cu o vârstă medie de 23 de ani care au fost puși să asculte înregistrări care redau voci diferite ale unor femei care spuneau "Succes la examene". La același experiment au fost supuse și 16 femei care au fost rugate să asculte înregistrări cu vocile bărbaților, scrie doctorulzilei.ro. Rezultatele au indicat că, în cazul bărbaților, vocea profundă însoțită de o respirație audibilă a fost percepută drept cea mai atrăgătoare de către femei. În schimb, bărbații au considerat că cele mai atrăgătoare voci de femei sunt cele ascuțite. 

"Cercetarea sugerează că, în subconștient, bărbații sunt mai atrași de voci care indică supunere și bunăvoință. Bărbații preferă vocile care proiectează un corp cu dimensiuni mici. În acest caz, vocea lui Marilyn Monroe este un exemplu bun", a explicat coordonatorul studiului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5077 secunde