O performanță excepțională

10 milioane tone de țiței descărcate prin terminalul petrolier din portul Midia

647
1
10 milioane tone de țiței descărcate prin terminalul petrolier din portul Midia - midiamarineterminal-1338999703.jpg

Articole de la același autor

La mijlocul lui februarie 2009 a intrat în exploatare monoboy-ul petrolier de la Midia Marine Terminal, inaugurarea fiind făcută de o navă cu 60.000 tone de țiței. De atunci și până astăzi, prin terminalul Grupului Rompetrol au fost descărcate 10 milioane tone de țiței, pentru rafinăria Petromidia.

Cantitatea de 10 milioane tone țiței a fost atinsă prin descărcarea tancului petrolier "NS Concord", cu capacitate 106.000 tdw, care a făcut legătura între Midia și portul Novorossiysk, din Rusia.

Situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre, terminalul petrolier poate primi nave de până la 160.000 tdw, operațiunile de descărcare - încărcare a țițeiului se realizează printr-o conductă submarină și de uscat, care face legătura între un sistem plutitor de acostare și parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia.

Operarea prin Midia Marine Terminal a redus cu aproximativ 33 de kilometri distanța față de vechiul traseu, care lega Oil Terminal, din portul Constanța, cu Petromidia. Aceasta a condus la reducerea costurilor de aprovizionare cu țiței cu cel puțin 4-5 USD/tonă.

Pentru susținerea programului de creștere a capacității de procesare a rafinăriei Petromidia la 5 milioane tone de materie primă, Midia Marine Terminal a realizat, recent, lucrări de dragare a danelor din portul Midia, valoarea investiției ridicându-se la 2,8 milioane USD. De acum înainte, în danele operate de companie, vor putea acosta nave maritime cu o capacitate mai mare de 10.000 tdw și barje de tip tanc, de maxim 2.000 tdw.

Grupul a anunțat că, în perioada 2009 - 2012, un număr de 123 de nave au fost operate prin terminal. La acestea se adaugă alte 1.168 nave care au tranzitat cele 7 dane din portul Midia, operate de Rompetrol Rafinare.

În perioada 2001-2011, Rompetrol Rafinare - rafinăria Petromidia Năvodari a prelucrat o cantitate de 27 milioane tone de materie primă, din care 25,3 milioane tone țiței. Pentru acest an, aceasta și-a propus finalizarea programului de extindere a capacității și procesarea a 4,64 milioane tone materie primă (4,39 milioane tone țiței).

De la privatizarea Rafinăriei Petromidia, în 2001, Grupul Rompetrol a alocat până în prezent aproximativ 1,1 miliarde dolari pentru investițiile tehnologice și de mediu. 

Comentează știrea

patriciu
7 iunie 2012
degeaba

ei si ce ?!o duc romanii mai bine ? Cum a fost posibil ca statul roman sa saboteze propria economie ?! Sa vanda Petromidia unui "om de afaceri "ca apoi acesta s-o vanda unei alte tari ? Halal privatizari daca poporul roman ...e mereu in criza !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4175 secunde