500 de hectare se împăduresc, anul acesta, la Constanța

282
500 de hectare se împăduresc, anul acesta, la Constanța - padure8-1362668061.jpg

Articole de la același autor

Direcția Silvică Constanța are pla-nuri mari pentru acest an. Directorul instituției, ing. Ion Bogdan, a precizat că la nivelul județului se vor face împăduriri pe o suprafață de 500 de hectare. Și cum anul acesta am avut parte de o vreme destul de bună, campania de împădurire a debutat mai devreme, așadar pe 120 de hec-tare lucrările au fost deja finalizate.


"Pentru tot anul noi ne-am propus 500 de hectare, în principal împăduriri pe suprafețe goale, în zona de luncă a Dunării, în special, de la Ostrov până la Hârșova și în zona de deal, Bănea-sa, Cernavodă, Murfatlar. Este vorba despre terenuri forestiere, pe care Direcția Silvică Constanța le are în administrare. Până acum avem 150 de hectare împădurite., a precizat ing. Ion Bogdan.

În plus, tot în primăvara aceasta Direcția Silvică Constanța intențio-nează să înființeze, pe terenurile Hergheliei Mangalia, perdele forestiere pe o suprafață de 25 de hectare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Martie 2012
Stire din Eveniment : Flăcări în pădurea de la Valu!
Pagina a fost generata in 0.7751 secunde