Administrația Canalelor Navigabile vrea să achiziționeze două nave multifuncționale

280
Administrația Canalelor Navigabile vrea să achiziționeze două nave multifuncționale - administratiacanal1-1420733198.jpg
"Anul 2014 s-a în-cheiat cu o creștere de 6% a traficului pe canalele navigabile. Ve-niturile s-au situat la nivelul anului 2013, dar sunt inferioare programului, întrucât am fost nevoiți să acordăm facilități, reduceri de tarife, pentru a atrage un volum mai mare de trafic. Pozitiv este faptul că am încheiat anul pe profit" - a declarat, pentru coti-dianul "Cuget Liber", Daniel Georgescu, directorul general al Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile.


Până la finele acestei luni, pe baza datelor transmise de beneficiarii canalelor navi-gabile, urmează să fie definitivată prognoza de trafic pe 2015. 


Astăzi, 9 ianuarie 2015, va avea loc adu-narea generală a acționarilor. În cadrul ei va fi supus aprobării programul de investiții pe 2015. "Cu siguranță că se va aproba continuarea lucrărilor de modernizare a ecluzelor Cernavodă, Ovidiu și Agigea, pe un sens de deplasare. Noi credem că acestea se vor finaliza mai devreme decât am preconizat. Pe de altă parte, am propus - rămâne să vedem dacă se va aproba - achiziționarea a două nave de depoluare și stingere a incendiilor, precum și reabilitarea drumului tehnologic de-a lungul canalului și a porturilor Medgidia, Ovidiu și Luminița" - a spus Daniel Georgescu.


El a precizat că valoarea unei nave multifuncționale ajunge la 6 milioane de euro. O astfel de navă are la bord un tanc suplimentar pentru preluarea hidrocarburilor, șase instalații pentru stingerea incendiilor și accesorii care vor fi folosite pentru a sparge gheața pe canalele navigabile. Navele avute în vedere sunt mai puternice decât cele pe care administrația le deține în prezent, au viteză mai mare de deplasare și un consum mult mai redus de carburanți. Dacă vechile nave au un consum de 60 de litri de motorină pe oră, navele noi consumă 20 - 25 de litri pe oră. Pe de altă parte, noile nave corespund actualelor cerințe de mediu în ceea ce privește emisia de noxe în atmosferă. Una dintre nave va fi destinată canalului Poarta Poarta Albă - Midia Năvodari, la joncțiunea dintre cele două căi de navigație, iar a doua pentru canalul Dunăre - Marea Neagră și va sta la Agigea. Cele două nave sunt strict necesare întrucât una dintre navele de depoluare existente, în prezent, a fost construită în 1981, nu mai este funcțională și e casată, iar cea de-a doua navă datează din 1984 și este depășită fizic și moral. Costurile pentru menținerea acesteia din urmă în funcțiune și pentru obținerea certificatului de clasificare din partea Autorității Navale Române sunt foarte mari. Cazurile de poluare și incendiile pe căile de navigație interioară sunt destul de frecvente, a afirmat șeful CN ACN.


Un alt proiect de investiții are în vedere canalul Poarta Poarta Albă - Midia Năvodari, care a rămas nefinalizat dinainte de 1990. "Ori primim aprobarea pentru a retaluza malurile, ori, în baza unui proiect pe care îl avem cu cei de la Mediu, vom împăduri zona de coastă, versanții canalului, pentru a fixa malurile, a asigura stabilitatea solului. De altfel, vom urmări ca în toate zonele de pe canalele navigabile, în care este posibil, să realizăm plantații de copaci" - a declarat Daniel Georgescu.


Costul lucrărilor de modernizare a ecluzelor Cernavodă, Ovidiu și Agigea se ridică la 180 de milioane de euro. Pentru noile proiecte propuse, valoarea totală estimată se ridică la circa 80 milioane de euro. "Cea mai mare parte a finanțării va fi asigurată prin Programul Operațional de Transport 2014 - 2020 - a precizat directorul general. Problema este cofinanțarea, care trebuie asigurată de la bugetul de stat. În funcție de proiect, aceasta variază între 20% și 40%. Important este faptul că proiectele au fost avansate. Chiar dacă nu vor fi aprobate pentru 2015, rămân pentru 2016. Trebuie să știți că, potrivit Ministerului Transporturilor, compania noastră a atras cele mai multe fonduri europene din sectorul naval."


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5382 secunde