Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime (CN APM) SA Constanța au semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului „Dragaj de investiții în porturile maritime”.
„Investiția vizează creșterea adâncimilor pe șenalele de acces și în bazinele portuare din zonele Constanța și Midia ale Portului Constanța, în vederea îmbunătățirii condițiilor de navigație, a creșterii capacității navelor care utilizează infrastructura portuară și a reducerii costurilor generale de transport.
În acest scop, vor fi realizate lucrări de dragaj în 20 de zone distincte, utilizând tehnologia CSD (Cutter Suction Dredging), pentru readucerea adâncimilor la cotele proiectate. Investiția include dragaje în 14 zone din Portul Constanța, pe o suprafață totală de 268,06 ha, precum și în șase zone din Portul Midia, pe o suprafață totală de 70,64 ha. Lucrările vor fi executate atât pe șenale și în bazinele portuare, cât și de-a lungul cheurilor afectate de depuneri de aluviuni, iar la finalizarea acestora, vor fi efectuate măsurători batimetrice pentru confirmarea atingerii adâncimilor prevăzute în proiect“, au transmis reprezentanții Administrației Porturilor Maritime.
Portul Constanța, principalul port maritim al României și unul dintre cele mai importante porturi ale Uniunii Europene din regiunea Mării Negre, este amplasat pe rețeaua centrală TEN-T și reprezintă un nod strategic pentru transportul de mărfuri la nivel european. Prin implementarea proiectului, vor fi create condițiile necesare pentru accesul și operarea unor nave cu capacitate mai mare, ceea ce va conduce la creșterea volumelor de mărfuri transportate, reducerea costurilor logistice și îmbunătățirea competitivității transportului maritim și intermodal.
„Principalii beneficiari ai investiției sunt operatorii portuari, operatorii de transport maritim și actorii implicați în lanțurile logistice, care vor beneficia de condiții îmbunătățite pentru desfășurarea activităților de transport și manipulare a mărfurilor. Totodată, prin creșterea capacității de operare a portului și eficientizarea transportului naval, proiectul contribuie la reducerea costurilor logistice și la consolidarea competitivității economice, cu efecte pozitive inclusiv pentru populație și consumatorii finali ai bunurilor transportate", au explicat reprezentanții CN APM.
Valoarea totală a acestui contract de finanțare, care trebuie implementat nu mai târziu de data de 31.12.2029, este de 711.330.111,81 lei.