Alexandru Păunescu: „Împăcările dintre clienţi şi bănci au crescut anul acesta”

100
Alexandru Păunescu: „Împăcările dintre clienţi şi bănci au crescut anul acesta” - impacariledintreclientialexandru-1626887998.jpg

Articole de la același autor

Litigiile bancare dintre clienţi şi instituţiile financiare s-au soluţionat anul acesta prin împăcarea părţilor. Cele mai multe „împăcări” peste 80% s-au realizat cu ajutorul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), reiese dintr-un comunicat al acestora.

La jumătatea anului, beneficiile rezultate din negocieri sunt de peste 800 de mii de euro, cea mai mare sumă semestrială de la înfiinţarea Centrului. Practic, 95% dintre negocierile purtate în acest an s-au încheiat prin acceptarea de către consumatori şi bănci a soluţiilor propuse de conciliatori.

„Anul acesta observăm o disponibilitate mai mare a consumatorilor şi băncilor de a negocia şi de a face unele compromisuri pentru păstrarea relaţiilor contractuale, evitarea proceselor în instanţă şi pentru beneficiilor obţinute de ambele părţi, până la urmă. Printre veştile bune este şi aceea că, începând cu luna iunie, s-au reluat negocierile purtate la sediul CSALB, la care participă consumatori, reprezentanţi ai băncilor şi conciliatori”, a precizat Alexandru Păunescu, preşedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Afluxul de cereri este determinat, în continuare, de criza sanitară. Mulţi consumatori au intrat în şomaj sau activitatea lor a fost suspendată, ceea ce i-a determinat să solicite fie aplicarea moratoriilor legale (în prima perioada a anului), fie identificarea unei soluţii de reechilibrare a obligaţiilor contractuale. Din totalul cererilor primite până la finalul S1 2021, 781 adresau diverse speţe în relaţia cu banca, în vreme ce 448 vizau diferite aspecte ale relaţiei consumatorilor cu IFN-urile. Preşedintele Colegiului sfătuieşte clienţii care întâmpină probleme cu banca să trimită o cerere de negociere detaliată, însoţită de copii ale documentelor justificative pentru situaţia invocată, în felul acesta şi băncile vor găsi mai repede o soluţie de rezolvare a situaţiei lor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2949 secunde