Aproape 10.000 de firme constănțene sunt considerate inactive

440
< 1 min citire
Potrivit informațiilor oferite de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, la mijlocul lunii martie, la nivelul administrațiilor fiscale din județul Constanța au fost luate în evidență nu mai puțin de 9.572 de agenți economici, ca urmare a neefectuării de către aceștia, timp de un an de zile, a vreunei plăți către bugetul de stat, fondul asigurărilor sociale de stat și asigurărilor de șomaj. Cifra este într-o ușoară creștere față de începutul anului, cu aproximativ 5%. Așa cum era de așteptat, cei mai mulți agenți economici inactivi se înregistrează la nivelul Administrației Finanțelor Publice Constanța, unde numărul acestora totalizează 6.228 de firme.
Mai mult decât atât, ieri, reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța au precizat că, pe perioada în care un contribuabil este declarat inactiv, acestuia îi sunt aplicabile procedurile de administrare fiscală referitoare la gestiunea, controlul și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidate și își pierde dreptul de a utiliza facturi, alte documente sau formulare tipizate cu regim special, acestea neproducând efecte juridice din punct de vedere fiscal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0317 secunde