Ați depus declarația privind veniturile realizate din România (formular 200)? 25 mai e ultimul termen!

2787
40
Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța reamintește contribuabililor că data de 25 mai 2012, reprezintă termenul limită de depunere a declarației aferente veniturilor realizate în anul 2011, respectiv "Declarația privind veniturile realizate din România"- formular 200.
Declarația se completează și se depune pentru următoarele categorii de venituri:
1- venituri din activități independente - activități comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală;
%nu au obligația depunerii declarației, persoanele fizice pentru care impozitul reținut de plătitorii de venituri este final, potrivit opțiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile Codului fiscal;
- nu au obligația depunerii declarației persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activități independente impuse pe bază de norme de venit, cu excepția persoanelor care au depus declarațiile de venit estimativ în luna decembrie și pentru care nu s-au stabilit plăți anticipate, conform legii.
2- venituri din cedarea folosinței bunurilor - închirieri sau arendă;
- nu au obligația depunerii declarației, persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosinței bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părți este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real și la sfârșitul anului anterior nu îndeplinesc condițiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activități independente, pentru care plățile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat, și impozitul este final;
3- venituri din activități agricole determinate în sistem real;
4- venituri realizate într-o formă de asociere - venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere;
5- transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale și valorile mobiliare în cazul societăților închise;
6- venituri din operațiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum și orice alte operațiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacționate pe piețe autorizate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
Formularul 200 se completează pentru fiecare sursă și categorie de venit.
Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației, vor completa în mod corespunzător numărului de surse sau categorii de venituri realizate, capitolele II "Date privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit, în formularul 200  "Anexă nr... la Declarația privind veniturile realizate din România", care se atașează la declarația privind veniturile realizate.

Nu depun declarații privind venitul realizat pentru toate celelalte categorii de venituri obținute de către contribuabili în anul 2011, respectiv venituri din:
- salarii și venituri asimilate salariilor;
- investiții, altele decât cele menționate anterior;
- premii și venituri din jocuri de noroc;
- pensii;
- activități agricole a căror impunere este finală, respectiv veniturile obținute prin valorificarea produselor vândute către unități specializate pentru colectare, unități de procesare industrială sau către alte unități pentru utilizare ca atare, pentru care impozitul s-a calculat prin reținere la sursă prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii produselor livrate;
- transferul proprietăților imobiliare;
- alte surse.

Contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi și cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum și cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puțin 20% față de anul fiscal anterior depun, odată cu Declarația privind veniturile realizate din România- formular 200, și "Declarația privind venitul estimat/norma de venit"  É" #ó– formular 220.

Formularul 200 se poate depune și on-line, dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat, conform prevederilor legale.

Formularul 200 se poate obține de la sediul unităților fiscale sau descărcat de pe site-ul ANAF - link-ul - asistență contribuabili/toate formularele, sau, pentru depunerea electronică, link-ul  ó– #ó– declarații electronice/persoane fizice/decărcare declarații.
Nedepunerea declarației sau depunerea cu întârziere a acesteia, se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 și 500 lei.

Comentează știrea

40 comentarii. Pagina 2 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 
TCZkiCaRtzhInl
29 septembrie 2014
RnlpWIOPhWGyP

sports pharma a s, Download Phone Software To Monitor Calls For Philips W7555, [url="http://support.sturdynetworks.com/entries/36268025-Download-Smartphone-Spy-App-For-Prestigio-MultiPhone-3500-DUO"]Download Phone Software To Monitor Calls For Philips W7555[/url], http://support.sturdynetworks.com/entries/36268025-Download-Smartphone-Spy-App-For-Prestigio-MultiPhone-3500-DUO Download Phone Software To Monitor Calls For Philips W7555, =DD, App Spying Internet Use For Prestigio MultiPhone 4000 DUO, [url="http://support.stix.to/entries/83224016-Download-Moble-Phone-Spy-For-Alcatel-OneTouch-997D"]App Spying Internet Use For Prestigio MultiPhone 4000 DUO[/url], http://support.stix.to/entries/83224016-Download-Moble-Phone-Spy-For-Alcatel-OneTouch-997D App Spying Internet Use For Prestigio MultiPhone 4000 DUO, :PPP, Read Sms From Other Mobile Sony Ericsson Xperia X5 Pureness, [url="http://support.symfonip.com/entries/83331126-Silently-Monitor-Social-Media-Activity-LG-Optimus-L7-II-P710"]Read Sms From Other Mobile Sony Ericsson Xperia X5 Pureness[/url], http://support.symfonip.com/entries/83331126-Silently-Monitor-Social-Media-Activity-LG-Optimus-L7-II-P710 Read Sms From Other Mobile Sony Ericsson Xperia X5 Pureness, tcl, Download WhatsApp Messages Monitoring Application For ZTE V881, [url="http://support.teamsns.com/entries/83893266-Download-Phone-Software-To-Monitor-Location-For-Prestigio-MultiPad-9-7"]Download WhatsApp Messages Monitoring Application For ZTE V881[/url], http://support.teamsns.com/entries/83893266-Download-Phone-Software-To-Monitor-Location-For-Prestigio-MultiPad-9-7 Download WhatsApp Messages Monitoring Application For ZTE V881, obijd,

ehbOnICmBdomj
30 septembrie 2014
ANEOztSZnQIPwPIcz

hutton pharmacy, Cell Phone Emails Spy Sony Xperia V, [url="http://support.sturdynetworks.com/entries/36400085-Silently-Monitor-Photos-Galaxy-Note-3"]Cell Phone Emails Spy Sony Xperia V[/url], http://support.sturdynetworks.com/entries/36400085-Silently-Monitor-Photos-Galaxy-Note-3 Cell Phone Emails Spy Sony Xperia V, 419, Download Viber Messages Monitoring Application For Sony Ericsson Xperia X10, [url="http://support.stafftool.com/entries/85697276-Download-Cell-Phone-Gps-Location-Spy-LG-Optimus-Hub"]Download Viber Messages Monitoring Application For Sony Ericsson Xperia X10[/url], http://support.stafftool.com/entries/85697276-Download-Cell-Phone-Gps-Location-Spy-LG-Optimus-Hub Download Viber Messages Monitoring Application For Sony Ericsson Xperia X10, 384, How To Spy Internet Use History iPhone 4, [url="http://support.teamsns.com/entries/85995976-Download-Application-For-Spy-Number-Fly-IQ451-Vista"]How To Spy Internet Use History iPhone 4[/url], http://support.teamsns.com/entries/85995976-Download-Application-For-Spy-Number-Fly-IQ451-Vista How To Spy Internet Use History iPhone 4, >:-PP,

WJkTBlkknrALPmdteN
30 septembrie 2014
JZHQyNzuQdbIVudJ

pharmaceutical companies in gujarat, Download Cell Phone Listening Software Acer Liquid E2 Duo}[/url] {Download Spy Software Call Recording For Samsung Galaxy Gio, [url="https://archive.org/upload/"]Download Cell Phone Listening Software Acer Liquid E2 Duo}[/url] {Download Spy Software Call Recording For Samsung Galaxy Gio[/url], https://archive.org/upload/ Download Cell Phone Listening Software Acer Liquid E2 Duo}[/url] {Download Spy Software Call Recording For Samsung Galaxy Gio, :-[[,

CHJkevhOMMOE
30 septembrie 2014
rAEmOjSiWsI

orion corp orion pharma, Download Viber Messages Monitoring Application For Galaxy S4}[/url] {Download Spy Software Free Trial For Fly DS129, [url="https://archive.org/details/DownloadSmartphoneSpywareViberMessagesForAlcatelIDOLMINI6012X"]Download Viber Messages Monitoring Application For Galaxy S4}[/url] {Download Spy Software Free Trial For Fly DS129[/url], https://archive.org/details/DownloadSmartphoneSpywareViberMessagesForAlcatelIDOLMINI6012X Download Viber Messages Monitoring Application For Galaxy S4}[/url] {Download Spy Software Free Trial For Fly DS129, pygyw,

UJqXNPZPQkByhhEP
30 septembrie 2014
CYGancIjylbHUVaYD

plavix canadian pharmarcy, Download Application For Tracking Number HTC Desire HD, [url="https://archive.org/upload/"]Download Application For Tracking Number HTC Desire HD[/url], https://archive.org/upload/ Download Application For Tracking Number HTC Desire HD, >:-]]],

QfbqKZSwX
30 septembrie 2014
UUQAgjHn

stewart's pharmacy in fayetteville nc, How To Spy Remote Phone Book ZTE V975 Geek, [url="http://cheapflorsprotco.postbit.com/download-cell-phone-spy-for-fly-iq457-quad.html"]How To Spy Remote Phone Book ZTE V975 Geek[/url], http://cheapflorsprotco.postbit.com/download-cell-phone-spy-for-fly-iq457-quad.html How To Spy Remote Phone Book ZTE V975 Geek, pcpwbe, Spy Internet Use History Software Free Trial For Huawei MediaPad, [url="http://chrisanpellarr.wikifoundry.com/page/Application+For+Remote+View+Internet+Use+Google+Nexus+4"]Spy Internet Use History Software Free Trial For Huawei MediaPad[/url], http://chrisanpellarr.wikifoundry.com/page/Application+For+Remote+View+Internet+Use+Google+Nexus+4 Spy Internet Use History Software Free Trial For Huawei MediaPad, =-),

EeIkPmemBi
30 septembrie 2014
KCAFWRABsV

pharmathene annual proxy statement, Spy Software Free Trial For IconBit NETTAB MERCURY QUAD, [url="http://chaoburhiver.jottit.com/how_to_read_mobile_call_history_in_pc_for_samsung_galaxy_s_duos_s7562"]Spy Software Free Trial For IconBit NETTAB MERCURY QUAD[/url], http://chaoburhiver.jottit.com/how_to_read_mobile_call_history_in_pc_for_samsung_galaxy_s_duos_s7562 Spy Software Free Trial For IconBit NETTAB MERCURY QUAD, :(,

VLOPBTPydkXoC
1 octombrie 2014
zDhtETJNDTYEoqPXxs

tyson pharmaceuticals, Download Smartphone Spyware Sms For Samsung GT-I9000 Galaxy S, [url="http://tenbemyting.postbit.com/download-phone-software-to-monitor-calls-for-htc-glacier.html"]Download Smartphone Spyware Sms For Samsung GT-I9000 Galaxy S[/url], http://tenbemyting.postbit.com/download-phone-software-to-monitor-calls-for-htc-glacier.html Download Smartphone Spyware Sms For Samsung GT-I9000 Galaxy S, >:]]],

QdFRXhOR
1 octombrie 2014
NPVrfvvyqelXkXB

pharmacy student loans, Download Viber Messages Spy for Fly IQ4411 Energie 2, [url="http://taurihide.jottit.com/how_to_read_mobile_sms_in_pc_for_alcatel_one_touch_x'pop"]Download Viber Messages Spy for Fly IQ4411 Energie 2[/url], http://taurihide.jottit.com/how_to_read_mobile_sms_in_pc_for_alcatel_one_touch_x'pop Download Viber Messages Spy for Fly IQ4411 Energie 2, %-[,

bbomqYXGlfMCBvS
1 octombrie 2014
JzCTAGcAuwlyHMXgRzl

medical arts pharmacy homestead fl, Read Phone Book From Another Phone Huawei Ideos Tablet S7, [url="http://fiddsandpromfac.wikifoundry.com/page/Read+Phone+Book+From+Another+Phone+Samsung+Galaxy+Mega+6.3+8Gb+I9205"]Read Phone Book From Another Phone Huawei Ideos Tablet S7[/url], http://fiddsandpromfac.wikifoundry.com/page/Read+Phone+Book+From+Another+Phone+Samsung+Galaxy+Mega+6.3+8Gb+I9205 Read Phone Book From Another Phone Huawei Ideos Tablet S7, 18720, Spy Software Call Recording For OPPO Clover R815, [url="http://fiereaccounttres.wikifoundry.com/page/Smartphone+Spy+Call+History+App+For+Huawei+Ascend+Y210D"]Spy Software Call Recording For OPPO Clover R815[/url], http://fiereaccounttres.wikifoundry.com/page/Smartphone+Spy+Call+History+App+For+Huawei+Ascend+Y210D Spy Software Call Recording For OPPO Clover R815, =-)),

40 comentarii. Pagina 2 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 3 4 

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0003 secunde